Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Ben Foster: "Diego Costa era un şobolan". Ce fotbalist de la United era poreclit "psihopatul"

Cristian Mihală

Actualizat 08/03/2021 la 13:12 GMT+2

Ben Foster, fostul portar al lui Manchester United din perioada 2005-2010, a oferit un interviu foarte amuzant, în care a vorbit despre cel mai dur adversar, cel mai puternic coechipier şi cel mai leneş jucător alături de care a evoluat.

Former Chelsea striker Diego Costa has completed his move to Atletico Madrid

Credit imagine: PA Sport

Ajuns la 37 de ani, Foster încă evoluează, pentru Watford, în Championship. Deşi nu a avut multe şanse să apere pentru United, fiind mai mereu rezervă, a petrecut 5 ani pe Old Trafford. Iar cele mai multe amintiri şi poveşti le are de pe vremea când era antrenat de Sir Alex Ferguson.
Într-un interviu dat la finalul săptămânii, portarul veteran a acceptat să vorbească despre mai multe lucruri puţin ştiute. Foster îl consideră pe Diego Costa cel mai antipatic adversar, care se folosea de toate tertipurile pentru a îşi crea avantaj. Deşi foloseşte un termen destul de dur pentru a-l caracteriza, englezul de 37 de ani are o părere fantastică despre fostul vârf al lui Chelsea, pe care şi l-ar fi dorit oricând coechipier.
"E o întrebare bună şi răspunsul e simplu: Diego Costa. Era un şobolan. Te tachina la faze fixe, te zgâria, nu te lăsa să respiri o secundă. Ştiţi ce? Şi Luis Suarez se comporta similar, era oribil să joc contra lor. Te loveau, te şicanau, erau în stare de orice. Dar sunt mari fotbalişti, adevăraţi campioni. Îmi plac astfel de jucători mult de tot, vrei mereu să ai asemenea coechipieri, îi vrei de partea ta. Adevărate animale", a spus Foster, citat de Daily Mail.

Roy Keane şi Vidic, cei mai duri

În ceea ce priveşte cel mai dur coechipier, alegerea a fost uşoară: Roy Keane, căpitanul legendar al lui United, considerat de mulţi specialişti cel mai dur fotbalist din istoria Premier League. Totuşi, închizătorul a avut un rival în persoana lui Vidic, fotbalist care nu se gândea vreo clipă la propria siguranţă, ci doar la cum să îşi protejeze echipa de primirea unui gol.
"Cel mai dur mi s-a părut Roy Keane. M-a speriat rău, vă spun sincer, m-a marcat pe toată viaţa. E un tip incredibil de brutal. Şi Vidic e un tip aspru, un "psihopat" cum îmi place să glumesc cu el. Punea fericit capul în talpa unui adversar, doar să oprească mingea. Era sărit", a mai spus Foster.
Întrebat dacă a avut în vestiar, pe la echipele pe la care a trecut, vreun coechipier care să fie extrem de neprofesionist, Foster l-a nominalizat fără să stea pe gânduri pe "Apaşul" Tevez. Argentinianul era un monument de indolenţă, dar doar la antrenamente: odată intrat într-un meci oficial, dădea totul, până la ultimul strop de energie.
"Carlos Tevez, 100%. Era o ruşine la antrenamente, nu îl interesa nimic. Era groaznic, nu respecta nicio sarcină, dar când venea meciul, Dumnezeule, ce jucător. Dădea totul pe teren, era incredibil, avea o mentalitate cum nu am văzut la mulţi", a concluzionat goalkeeperul.
Meciurile din Premier League de pe Eurosport vă sunt oferite de Superbet.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo