Eurosport
Bogdan Lobonț a fost numit selecționer al naționalei U20 a României! Când sunt primele meciuri
De
Publicat 10/08/2021 la 18:37 GMT+3
După naționala U21, și echipa U20 a României a aflat numele celui care va sta pe banca tehnică. Este vorba despre Bogdan Lobonț, care îi va pregăti pe jucători pentru o competiție amicală programată în această toamnă.
Bogdan Lobonț
Credit imagine: Facebook
Echipa națională U20 a României va fi pregătită de Bogdan Lobonț. Potrivit site-ului Federației Române de Fotbal, fostul mare portar al echipei naționale a României, Bogdan Lobonț, a acceptat să preia selecționata Under 20 a României, urmând a fi prezentat miercuri, 11 august, în cadrul unei conferințe de presă care va avea loc la Casa Fotbalului, începând cu ora 12:00.
După numirea sa ca selecționer, Lobonț a vorbit despre obiectivele sale.
"Sunt bucuros și emoționat în același timp de alegerea făcută. Am același sentiment pe care l-am avut atunci când am fost convocat pentru prima dată la echipa națională. Aștept cu nerăbdare prima acțiune, cea din septembrie, ca să ne cunoaștem. Sunt convins că împreună reușim să scoatem maximum din potențialul echipei, atât din jucători, cât și din stafful tehnic", a declarat Bogdan Lobonț, potrivit frf.ro.
Echipa națională U20 a fost înființată pe 30 noiembrie 2020, România fiind singura țară din Europa de Est cu o selecționată la acest nivel de vârstă. În toamna acestui an, reprezentativa pregătită de Lobonț va participa la o competiție amicală alături de selecționate importante ale Europei.
/origin-imgresizer.eurosport.com/2021/08/09/3199142.png)
Brentford - Arsenal va fi vineri, de la ora 22 pe Eurosport 1
Credit imagine: Eurosport
Programul României U20 de la competiția amicală din această toamnă:
Bratu, pe banca naționalei U21
La începutul acestei săptămâni, FRF s-a înțeles și cu Florin Bratu care i-a luat locul lui Adrian Mutu pe banca tehnică a echipei U21. Fostul atacant a preluat echipa de tineret, pe care o va conduce pentru următorii doi ani de zile, având ca obiectiv calificarea la Jocurile Olimpice din 2024.
Primele partide în care Bratu va conduce România U21 sunt programate în septembrie, cu Anglia (3 septembrie) și Georgia (7 septembrie).
/origin-imgresizer.eurosport.com/2021/08/08/3198122.jpg)
Program Premier League, etapa 1, 2021/2022
Credit imagine: Eurosport
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo