Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Cum a ajuns atât de bun Lewandowski. De vorbă cu unul dintre primii lui antrenori, Jacek Grembocki

Cristian Mihală

Actualizat 15/12/2020 la 13:31 GMT+2

Perioada petrecută de Robert Lewandowski la Znicz Pruszków a fost una dintre cele mai importante din cariera sa. Aici a progresat și a putut să se dezvolte. Ultimul antrenor care a colaborat cu "Lewy" înainte să ajungă la Varșovia a fost Jacek Grembocki, care a observat imediat talentul imens al jucătorului. Cu toate acestea, nu a anticipat vreodată că vârful va ajunge așa departe.

Robert Lewandowski (Bayern Munich) - 2020

Credit imagine: Eurosport

Robert Lewandowski a primit premiul acordat celui mai bun jucător al anului din partea redacției Eurosport. Jurnaliștii noștri au stat de vorbă cu unul dintre oameni care a pus umărul la dezvoltarea vârfului polonez.
Mateusz Kalina vorbește cu Jacek Grembocki, fostul antrenor al lui Robert Lewandowski de la Znicz Pruszków:
În a doua jumătate a sezonului 2007/08, l-ați pregătit pe Lewandowski la Znicz Pruszków. A trecut ceva timp de atunci. Ce cuvânt ați folosi ca să-l descrieți pe acel "Lewy"?
Calm.
Acum vă voi cere să dezvoltați răspunsul.
Sunt un antrenor care cere multe de la jucătorii săi. Nu am făcut nicio excepție cu Robert. I-am subliniat în mod repetat ce anume trebuie să îmbunătățească, pe ce element să se concentreze. Liniștea cu care mi-a acceptat sfaturile m-a făcut să mă simt bine. Sincer, m-a impresionat cu asta.
Deci mentalul contează. Cât de bun era cu adevărat la fotbal?
Un mare potențial să înscrie goluri. Pe altă parte, avea momentele sale negative. Uneori, îl sunam pe asistentul meu, Artur Kalinowski, să-i pregătească numărul lui Lewandowski pentru schimbare. Artur mă contrazicea de multe ori, iar “Lewy” vedea perfect agitația de pe banca noastră. Își revitaliza jocul imediat și reușea să înscrie. Aș dori să adaug că era o combinație rară între rezistență și viteză.

Lewandowski, prioritate la prime

Vă voi întreba de asemenea și de aspectele negative. Ce nu vă plăcea la Lewandowski atunci?
Poate nu este vorba neapărat de el, dar în Znicz, “Lewy” beneficia de o umbrelă de protecție deschisă. Sylwiusz Mucha-Orliński, care a fost cea mai importantă persoană de la clubul din Pruszków ani de zile, îl trata ca pe un fiu. Lewandowski era primul care benefica de prime. Nu prea mi-a plăcut acest aspect, pentru că aveam și jucători în vârstă în echipă, cu siguranță mult mai experimentați. Ierarhia a fost zdruncinată și a trebuit să reacționez uneori.
Știm la ce nivel este Lewandowski acum. Când ați realizat că echipa are un jucător cu un asemenea potențial?
Într-o partidă disputată cu ŁKS în Pruszków (30 ianuarie 2008, 2-0). Aveam numai două luni de când eram la club. Robert a intrat atunci de pe bancă, l-a culcat elegant pe fundașul Żarko Udarević și a înscris.
Avea atunci talentul pentru nivelul lui Bayern Munchen?
Haideți să fim onești. Vă voi spune o poveste. Cu ceva timp în urmă, mi s-a cerut să fac un interviu pentru una dintre cărțile despre Lewandowski. Câteva au fost deja scrise, nu contează titlul. Am vorbit mai mult de o oră și jumătate. Niciuna dintre declarațiile mele nu a fost folosită. Motivul? Opiniile mele nu se potriveau narațiunii, pentru că toată lumea din carte a spus că a recunoscut imediat talentul lui "Lewy". Când am preluat echipa din Znicz, obiectivul nostru era să nu retrogradăm din ligă a doua din Polonia. Ar fi trebuit să fiu nebun să cred atunci că am la dispoziție jucători care au potențialul să ajungă la Bayern Munchen.
Permiteți-mi să vă adresez o altă întrebare. Ce jucător era Lewandowski la finalul sezonului 2007/08, când deja îl cunoșteați mai bine?
Robert s-a dezvoltat sistematic. Nu a fost vorba despre o explozie bruscă. Am știut că va fi următorul reprezentant al naționalei Poloniei. Mi-a fost ușor să-mi dau seama, pentru că și eu am fost jucător de națională în trecut și știu cum se ajunge la acest nivel. Cu toate acestea, ar trebui să ne amintim că Polonia de atunci nu avea atât de mulți jucători de clasă ca acum. Nivelul pe care l-a atins a depășit așteptările mele.
Plecarea sa de la Legia Varșovia a devenit o legendă.
Pot să înțeleg situația. Am vorbit despre asta cu mulți oameni care au lucrat cu Robert la Legia în vremea aceea. Chestiunea este simplă: în acel moment, în acea etapă a carierei sale, la Varșovia erau mulți jucători egali cu el sau chiar mai buni. Erau Adrian Paluchowski, Dariusz Zjawiński și Dawid Janczyk, care aveau o vârstă similară cu al lui Robert și se antrenau deja cu prima echipă. Au trebuit să renunțe la cineva și să nu uităm că Robert se lupta atunci și cu o accidentare.

"Întreaga Ekstraklasa îl dorea pe Robert Lewandowski"

Mai târziu, Legia s-a reorientat asupra sa.
Cred că în februarie 2008 l-am întâlnit pe antrenorul de la Legia, bunul meu prieten de pe vremea când jucam împreună la Górnik Zabrze, Jan Urban și Mirosław Trzeciak, care era atunci principalul responsabil pentru transferurile de acolo. Urban l-a dorit foarte mult și i-am sugerat lui Robert să se alăture Legiei după finalul de sezon. Trzeciak era împotrivă. El a subliniat că "Lewy" nu știa cum să joace cu spatele la poartă, ceea ce era adevărat la acea vreme.
Câte cluburi își doreau să-l transfere pe Lewandowski de la Znicz?
Cred că nu greșec dacă spun că în jurul lunii mai 2008, întreaga Ekstraklasa îl dorea pe Robert. Legia și Górnik Zabrze au fost cele mai insistente. Cracovia a manifestat și ea mult interes și, în cele din urmă, Lech Poznań a intrat de asemenea în joc. Un mare fan al talentului lui Robert a fost Andrzej Czyżniewski, care lucra pentru Lech. Antrenorul lui Lech, Franciszek Smuda, (ulterior antrenorul echipei naționale a Poloniei) era împotriva transferului lui. Din câte mi-a spus, decizia a fost luată printr-un vot închis 3-2 și, în cele din urmă, "Lewy" a mers la Poznań.
Una dintre multele decizii inspirate luate de Lewandowski.
Exact. Planul său era organizat perfect. Fiecare pas. În plus, era extrem de muncitor. De asemenea, a fost foarte norocos. A fost ferit de accidentări grave. Unul dintre cei mai importanți oameni din cariera lui Lewandowski, în opinia mea, este Mucha-Orliński. El i-a dat o șansă, el a avut grijă de Robert la Pruszków. În drumul său, "Lewy" s-a întâlnit și cu acei antrenori care l-au ajutat să se dezvolte. Aș dori să subliniez acest lucru deoarece este rar menționat. Doar la Znicz erau Andrzej Blacha, Leszek Ojrzyński, Artur Kalinowski, Marek Milankiewicz, care au lucrat toți individual cu el.
Jacek Grembocki ...
Poate. Sper că am contribuit și eu cu o mică parte la dezvoltarea sa. Este o mare onoare pentru mine să fi lucrat cu un jucător care este acum printre fotbaliștii de top din lume.
picture

#ETalks Star of the Year - Robert Lewandowski, cel mai bun fotbalist al anului 2020

Jacek Grembocki a îmbrăcat de șapte ori tricoul naționalei Poloniei și este recunoscut pentru performanțele sale de la Lechia Gdański (Cupa Poloniei și Supercupa Poloniei) și Górnik Zabrze (campionatul polonez de două ori și Supercupa Poloniei). Ca antrenor, le-a pregătit, printre altele, pe Znicz Pruszkow și Polonia Varșovia. La echipa din capitală a fost, de asemenea, unul dintre asistenții lui Waldemar Fornalik, care a devenit ulterior antrenor al echipei naționale poloneze.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo