Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Dortmund, lovitură grea pentru Bayern! Ofertă oficială pentru înlocuitorul lui Lewandowski

Cristian Mihală

Publicat 19/06/2022 la 19:16 GMT+3

Borussia Dortmund i-a înaintat o ofertă oficială lui Ajax pentru Sebastien Haller. Mutarea ar putea reprezenta o mare lovitură pentru Bayern, care făcuse din vârful "lăncierilor" principala prioritate în cazul în care Lewandowsi pleacă.

Robert Lewandowski (FC Bayern; left) and Erling Haaland (Borussia Dortmund)

Credit imagine: Imago

Dortmund e într-o ofensivă impresionantă pe piaţa transferurilor. L-a adus pe Sule, gratis, de la Bayern, a rezolvat transferul lui Adeyemi, iar acum e gata să aducă şi un golgheter, care să îl facă uitat pe Haaland.
Sebastien Haller a fost ofertat deja, nemţii oferindu-i lui Ajax 33 de milioane de euro + bonusuri pentru fostul atacant al lui West Ham. Conducerea lui Dortmund s-a înţeles deja cu atacantul, astfel că mutarea are mari şanse să se realizeze.
Vestea e una teribilă pentru Bayern, care voia la rândul său să îl aducă pe Haller în Bundesliga, în locul lui Lewandowski. Cum negocierile cu Barcelona pentru polonez s-au împotmolit, bavarezii nu au venit cu o ofertă clară pentru starul lui Ajax, astfel că Dortmund i-a luat faţa marii rivale.

Haller, văzut înlocuitorul ideal pentru Lewandowski

Sport1.de anunţa de acum o lună că Sebastien Haller e marele favorit să îl înlocuiască pe Lewa, în contextul în care Bayern nu a făcut aproape niciodată transferuri pe sume uriaşe. Ca atare, bavarezii nu aveau acces la fotbalişti precum Victor Osimhen (Napoli) sau Darwin Nunez (Benfica), ci au căutat un fotbalist care să nu fie în atenţia cluburilor mari.
Astfel, varianta Haller era una ideală, vârful lui Ajax fiind în prezent cotat la doar 30 de milioane de euro. Ivorianul născut în Franţa a impresionat în ultimul sezon, punctând de 21 de ori în 31 de meciuri pentru "lăncieri" în campionat. La nivel de Champions League, vârful de 190 cm a fost incredibil, marcând 11 goluri în 8 partide şi bifând o performanţă rară: a marcat în toate partidele din grupă.
Adus în 2021 de la West Ham, unde nu a confirmat, Haller s-a adaptat imediat la formaţia lui Ten Hag şi acum pare tentat să dea curs unei alte provocări. E de aşteptat ca Ajax să fie deschisă unei mutări, pentru suma corectă, în contextul în care gruparea din Amsterdam va trece printr-o serie de schimbări odată cu plecarea antrenorului la United.
Dacă Dortmund i-l "suflă" pe Haller, varianta de rezervă pentru Bayern e reprezentată de atacantul lui Stuttgart, Sasa Kalajdzic. Austriacul de 2 metri are avantajul vârstei (are doar 24 de ani), dar nu oferă garanţii la cel mai înalt nivel. A jucat în ultimul sezon destul de puţin, după ce, cu un an în urmă, marcase 16 goluri în 33 de partide pentru şvabi. În stagiunea recent încheiată, "turnul de control" a marcat de doar 6 ori, în 15 partide.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo