Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Drumul de la glorie la nimic. Gotze și Schurrle, campionii mondiali ai Germaniei care au ars repede

Ion Alexandru

Publicat 19/07/2020 la 10:32 GMT+3

Protagoniștii golului care a adus ultimul titlu mondial al nemților, în 2014, sunt între situație incredibilă. Andre Schrrle a ales să se retragă la 29 de ani, iar Mario Gotze nu-și găsește echipă.

Campionii mondiali Götze și Schürrle

Credit imagine: Imago

Drumul de la succes la anonimat este foarte rapid, chiar și pentru vedetele fotbalului mondial. La 6 ani după ce au făcut-o campioană mondială pe Germania, Schurrle și Gotze sunt în afara fotbalului. Unul a centrat perfect și al doilea a finalizat magistral pentru singurul gol al finalei cu Argentina de pe celebrul Maracana. Este momentul în care Messi a fost cel mai aproape de titlul mondial. Andre îl îmbrățesează pe Mario și imaginea rămâne în memoria colectivă ca simbol al rezistenței, încăpățânării și voinței germane. Schurrle are acum 29 de ani și s-a lăsat de fotbal, în timp ce Gotze nu a primit ofertă de prelungire a contractului cu echipa lui de suflet Borussia Dortmund la 28 de ani.

Căderea lui Mario Gotze

Să ne întoarcem în 2014. Gotze era preferatul lui Guardiola la Bayern și terminase sezonul cu 15 goluri și 13 pase decisive, cifre mult mai bune decât Thomas Muller sau Toni Kroos. Așa s-a prezentat Gotze la Cupa Mondială și a devenit erou național după golul din finală. Revenirea la Bayern a fost fără artificii. În al doilea sezon a reușit tot 15 goluri, dar numai 6 pase de gol. De aici lucrurile au luat o întorsătură decisivă pentru cariera lui Gotze. Accidentarea din al treilea sezon în Bavaria a fost punctul de cotitură. A jucat mai mult în retur și a dat doar 6 goluri. Faptul că Thomas Muller a fost omul sezonului, i-a determimat pe șefii lui Bayern să-l îndemne să plece.
Revenirea la Borussia a fost mai degrabă o eroare. Comparat deseori cu Gotze din prima sa perioadă la Dortmund, el nu a făcut față presiunii. În cei 4 ani a reușit doar 14 goluri, iar șefii de la Borussia nu i-au prelungit contractul scadent în iunie.
André Schürrle a decis să se retragă

Cazul Schurrle

Ca și compatriotul său, Andre Schurlle a ajuns în Brazilia după un sezon foarte bun. La Chelsea, echipă care s-a calificat până în semifinalele Champions League, Schurrle a terminat sezonul cu 9 goluri. După ce a contribit decisiv titlul mondial al nemților, Schurrle s-a întors la Chelsea unde Mourinho a început reconstrucția echipei și a fost considerat unul dintre cei care ar putea să plece. Schurrle s-a întors în Bundesliga, unde a dat 13 goluri într-un an și jumătate pentru Wolfsburg. Borussia Dortmund l-a cumpărat cu 30 de milioane, dar mutarea a fost o mare greșeală. Andre nu s-a adaptat la stilul de joc și în doi ani a marcat doar 8 goluri. Șefii de la Dortmund nu i-au prelungit contractul și a plecat la Fulham. Echipa a retrogradat din Premier League în ciuda unor investiții uriașe, iar Schurrle a ajuns la Spartak Moscova. Echipa rusă este în mijlocul unei reconstrucții, iar Andre Schurrle a ajuns liber de contract la 29 de ani. A decis că a jucat destul fotbal și a decis să se retragă.
O va face și Gotze? Singura echipă care a spus că-l vrea este Milan, dar italienii nu au mai dat nici un semn de când a devenit jucător liber!
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo