Viteza incredibilă atinsă de Alphonso Davies la faza în care a recuperat 15 metri faţă de Haaland
Publicat 28/05/2020 la 11:25 GMT+3
Alphonso Davies, adolescentul de 19 ani al lui Bayern, a făcut un nou meci mare, de data asta împotriva marii rivale, Dortmund. La o fază în care Haaland probabil ar fi marcat, fundaşul stânga canadian a revenit incredibil în propriul careu, deposedându-l pe norvegian. Viteza maximă a sprintului fotbalistului de culoare a fost de 35,3 km/h.
Eurosport
Credit imagine: Eurosport
Deşi mulţi îl vedeau noul Robben, lui Davies i s-a dat un rol mult mai defensiv în formaţia bavareză, pe banda stângă, iar în mai puţin de un an a devenit unul dintre cei mai apreciaţi apărători laterali din lume.
Bayern a descoperit fără îndoială o adevărată comoară, iar puştiul a arătat încă o dată, în duelul de titlu cu Dortmund, că are calităţi fantastice. La 0-0, Haaland a scăpat singur spre poarta lui Neuer şi probabil ar fi marcat, dar Alphonso Davies s-a repliat incredibil, cu o viteză impresionantă. Deşi nordicul avea aproximativ 15 metri avans, el a fost stopat. Nemţii au calculat viteza maximă atinsă de canadian în acel sprint, iar concluzia e una impresionantă: Davies a atins 35,3 kilometri/oră.
În istoria fotbalului, doar 3 jucători au fost înregistraţi cu o viteză superioară, de când tehnologia permite măsurarea rapidităţii cu care se deplasează jucătorii pe teren. Recordul lui Bale e greu de doborât de cineva în viitorul apropiat, dar Davies a venit în apropierea podiumului, cu performanţa sa din partida cu Dortmund.
TOP 10 cei mai rapizi jucători din istorie. Davies, pe 4
1. Gareth Bale - 36,9 km/h
2. Luis Advincula - 36,15 km/h
3. Kylian Mbappe - 36 km/h
4. Alphonso Davies - 35,3 km/h
5. Karim Bellarabi - 35,28 km/h
6. Jurgen Damm - 35,27 km/h
7. Kyle Walker - 35,21 km/h
8. Iñaki Williams - 35,07 km/h
9. Pierre-Emerick Aubameyang - 35,05 km/h
10. Leroy Sane - 35,04 km/h
Cifrele lui Alphonso Davies contra lui Bayern
Ce spun cei de la Bayern despre Alphonso Davies
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo