Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

După Robert Lewandowski, un alt jucător de la Bayern ia în calcul o plecare de la Munchen

Andrei Nicolae

Publicat 07/12/2021 la 18:36 GMT+2

Atacantul francez Kingsley Coman nu a exclus posibilitatea plecării de la Bayern Munchen. El mai are contract cu bavarezii până în 2023. Robert Lewandowski este și el tentat de o nouă aventură, într-un alt campionat.

Leon Goretzka, Kingsley Coman, Manuel Neuer, Thomas Müller, Robert Lewandowski und David Alaba vom FC Bayern

Credit imagine: Getty Images

Kingsley Coman ia în calcul o despărțire de Bayern Munchen în perioada următoare. Răspunzând unei întrebări în acest sens într-o conferinţă de presă, francezul a afirmat: ''Evident că au existat discuţii (privind o posibilă plecare), clubul va continua să discute cu consilierul meu şi s-ar putea să avem câteva veşti în curând'',
În vârstă de 25 de ani, Coman joacă la Bayern din 2015.

După Robert Lewandowski, un alt jucător de la Bayern ia în calcul o plecare de la Munchen

Întrebat dacă intenţionează să-şi dedice cariera lui Bayern sau dacă îşi imaginează o plecare, fostul parizian a afirmat: ''Întotdeauna mi-am dorit să joc într-un club de top, iar Bayern este un club de top, unul dintre cele mai mari din Germania şi din lume. Deocamdată, vreau doar să termin sezonul şi să dau tot ce e mai bun din mine. Apoi vom vedea", a punctat Coman, despre care există unele informaţii că ar putea părăsi clubul înainte de iunie 2023, când îi expiră contractul.
În prezent, Bayern Munchen, campioana en titre a Germaniei, este lider în Bundesliga, cu 34 puncte după 14 etape, la 4 puncte de a doua clasată, Borussia Dortmund.
Recent, presa internațională a relatat căRobert Lewandowski, golgheterul echipei, este gata la rândul lui să plece de pe Allianz Arena, mai devreme de 2023 când îi expiră contractul.
Polonezul ar fi tentat de o nouă aventură, într-un alt campionat, care i-ar mări și șansele de a câștiga Balonul de Aur. Una dintre echipele interesate de transferul lui Lewandowski este Manchester City. Agentul atacantului cotat de site-ul transfermarkt.com la 60 de milioane de euro a anunțat că echipa lui Pep Guardiola îl va pune pe polonez în fruntea listei de priorități pentru perioada de mercato din iarnă.
Campioana Angliei a încercat și în vară să transfere un atacant de top, însă negocierile pentru Harry Kane nu au dat niciun rezultat, deși 'cetățenii' au fost dispuși să plătească până la 180 de milioane de euro în schimbul fotbalistului de la Tottenham.
Cei de la Bild au notat că Lewandowski, care a mai lucrat cu Guardiola la Bayern, ar fi tentat să facă parte din proiectul atractiv al formației de pe Etihad. Dacă mutarea nu se va realiza în această iarnă, polonezul are șanse mari să ajungă la finalul actualei stagiuni în Premier League, Bayern dorindu-și să obțină o sumă consistentă de bani în schimbul lui.
Sursa: Agerpres
Program etapa 16 Premier League - Eurosport 2021
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo