Zidane revine în fotbal! E în negocieri cu a 3-a cea mai titrată formaţie de club din Europa

Zinedine Zidane este primul nume aflat pe lista şefilor lui Bayern, care îl vor demite pe Thomas Tuchel dacă bavarezii vor rata titlul. Francezul nu cunoaşte germana, iar în trecut a explicat că nu va merge într-un campionat unde nu ştie limba, dar lipsa de alternative şi mirajul numit "Bayern" ar putea să îl convingă.

Zinedine Zidane

Credit imagine: Eurosport

Fostul mare internațional francez a scris istorie la Real Madrid, atât ca fotbalist, cât și ca antrenor. Din această ultimă postură, a câștigat de 3 ori Champions League, dar a mai cucerit și două titluri de campion, două Supercupe ale Spaniei și două Supercupe ale Europei, devenind unul dintre cel mai bine cotaţi antrenori din lume.
Zidane este liber de contract din 2021 şi a anunţat deja în mai multe rânduri că vrea să antreneze din nou. Potrivit Bild, Bayern îi va oferi aproape sigur această oportunitate în vară, când Tuchel urmează să fie demis.
S-a pus deja problema schimbării antrenorului bavarezilor după eşecul cu Leverkusen, 0-3, în contextul în care "farmaciştii" s-au distanţat la 5 puncte în fruntea clasamentului. Managerul german, fost la Chelsea, a primit pentru moment credit din partea conducerii, dar asta până în vară, când, pentru a rămâne pe banca tehnică, trebuie să câştige fie campionatul, fie Liga Campionilor.
Cum şansele să se întâmple asta sunt mici, oficialii de pe Allianz Arena văd în Zidane înlocuitorul perfect şi omul capabil să facă din Bayern o echipă care să domine Europa.
De menţionat că Zidane a dezvăluit, la final de 2023, că vrea să antreneze doar în ţări a căror limbi le vorbeşte. Asta îi reduce opţiunile la Franţa, Spania şi Italia. În Serie A, există doar varianta Juventus, dar "Bătrâna Doamnă" nu are un buget care să ducă la achizţii de marcă, astfel încât Zizou să lupte cu şanse pentru UCL. O revenire la Real Madrid nu stă în picioare, Ancelotti prelungindu-şi de curând contractul. Ca atare, rămân doar PSG şi OM, aceasta din urmă fiind şi echipa de suflet a fostului mare jucător francez. S-a speculat că Zizou ar veni pe Velodrome dacă arabii preiau clubul, dar în acest moment nu se mai pune problema ca Frank McCourt să vândă clubul.
6 Cupe/Ligi ale Campionilor are Bayern în "portofoliu", la egalitate cu Liverpool. Doar Real Madrid (14) şi Milan (7) au cucerit mai multe trofee în cea mai importantă competiţie inter-cluburi din lume.

Zidane, despre motivele pentru care nu antrenează în prezent

După peste doi ani de pauză din antrenorat, tehnicianul de 51 de ani e gata de o nouă provocare, dar, pentru moment nu își găsește echipă. Asta pentru că Zizou este extrem de atent la propunerile primite, având de respectat un CV. Ca atare, francezul ia în calcul doar proiectele foarte serioase, unde e sigur că s-ar crea toate premisele pentru a câștiga trofee.
În egală măsură, o barieră în calea unui nou contract e limba. Premier League, cel mai puternic campionat din lume, nu pare o destinație plauzibilă pentru că Zizou nu stăpânește engleza așa cum și-ar dori. În trecut, Manchester United a făcut demersuri importante pentru aducerea sa, dar francezul a spus "nu". Ca atare, pentru antrenor par să rămână în picioare doar 3 campionate puternice, în condițiile în care vorbește franceza, italiana și spaniola.
"Când eram jucător, puteam alege aproape orice club la care vreau să joc. Ca antrenor, nu sunt 50 de cluburi la care să mă duc, sunt două sau trei posibilități. Dacă aleg să merg undeva, mă duc să câștig. Spun asta cu toată modestia. De asta nu pot merge nicăieri în momentul de față.
Există și alte motive pentru care nu găsesc echipă. Limba, spre exemplu. Anumite situații fac lucrurile mai dificile. Oamenii mă întreabă: "Te duci antrenor la Manchester United?". Înțeleg engleza, dar nu sunt atât de stăpân pe ea.
Știu că sunt antrenori care se duc la cluburi fără a ști la perfecție limba din campionatul respectiv, dar eu lucrez diferit. Pentru a câștiga, e nevoie ca multe elemente să intre în joc, vorbim de un context global. Eu știu de ce am nevoie pentru a câștiga și nu renunț la principiile mele", a spus Zidane pentru L'Equipe la finalul lui 2023.
Zizou spera că va ajunge selecționerul Franței, după Mondialul din Qatar, dar prelungirea contractului lui Deschamps i-au dat planurile peste cap. Fostul mare mijlocaș a mai fost în negocieri cu PSG, în această primăvară, dar campioana Franței l-a ales pe Luis Enrique drept succesor al lui Galtier.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo