Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Situație ciudată în Bundesliga! Asistentul a fost făcut KO și un spectator și-a făcut debutul ca arbitru

Dani Morar

Actualizat 27/01/2024 la 18:40 GMT+2

Wolfsburg și FC Koln s-au întâlnit într-o partidă din etapa a 19-a a Bundesligii. Meciul a fost întrerupt pentru aproape 15 minute, după ce unul dintre arbitrii asistenți a fost făcut KO și nu a mai putut continua. Ce a urmat a fost de-a dreptul incredibil, iar un spectator a fost cooptat pentru ca înfruntarea să poată continua.

VfL Wolfsburg

Credit imagine: Getty Images

Moment bizar în partida dintre Wolfsburg și FC Kol, din etapa a 19-a a Bundesligii. Thorben Siever, unul dintre cei doi arbitrii asistenți a fost făcut KO de o minge degajată și a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Max Finkgrafe, unul dintre apărătorii de la Koln, a lovit puternic o minge în minutul 15, iar aceasta s-a izbit de fața asistentului. El a avut nevoie de intervenția specialiștilor de pe ambulanță și nu a mai putut continua partida.
Nicolas Winter, arbitrul de rezervă, s-a echipa și a preluat sarcinile asistentului, iar ce a urmat i-a uimit pe mulți. Crainicul stadionului a întrebat dacă vreunul dintre fanii prezenți poate îndeplini sarcina de al 4-lea oficial, iar meciul a continuat după ce un spectator s-a oferit voluntar.
"Deja devine ciudat. Crainicul arenei tocmai a întrebat dacă vreun spectator are pregătire de arbitru și se poate descurca ca al patrulea oficial. L-au găsit rapid, deja se echipează. Va fi debutul lui în Bundesliga", au notat cei de la Kicker.
După reluarea partidei, ambele echipe au marcat câte un gol până la pauză. Alidou a deschis scorul pentru Koln, în timp ce Kevin Paredes a egalat după doar 3 minute. Acesta a rămas și scorul final, iar Koln rămâne pe loc de baraj pentru evitarea retrogradării, în timp ce Wolfsburg are cu 10 puncte mai mult.

Bayern Munchen s-a impus fără emoții la Augsburg

Bayern Munchen a avut ceva emoții în partida cu Augsburg, pe care au învins-o cu 3-2. Aleksandar Pavlovic, Alphonso Davis și Harry Kane au marcat golurile campionei, în timp ce Demirovic a punctat pentru gazde.
Harry Kane a ajuns la 23 de goluri în tricoul bavarezilor. Englezul se apropie de Luca Toni (24 de goluri în sezonul 2007-2008), cel care deține recordul pentru cele mai multe goluri marcate în sezonul în care a debutat în Bundesliga. De asemenea, Roy Makaay a înscris 23 de goluri pentru Bayern la primul sezon în tricoul echipei, în sezonul 2003-2004.
Reultatele zilei în Bundesliga:
  • Augsburg – Bayern Munchen 2-3
  • Werder Bremen – Freiburg 3-1
  • Hoffeinheim – Heidenheim 1-1
  • Stuttgart – RB Leipzig 5-2
  • Wolfsburg – Koln 1-1
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol