Bayern Munchen s-a înțeles cu "urmașul" lui Kane! Vedeta de la EURO U21, pe cale să semneze cu bavarezii

Conducerea lui Bayern Munchen a ajuns la un acord verbal cu atacantul Nick Woltemade, cel care a condus selecționata U21 a Germaniei până în finala Campionatului European cu 6 goluri marcate. "Uriașul" din atacul lui Stuttgart îi va face concurență lui Harry Kane, care va intra în ultimii doi ani de contract.

Wimbledon 2025 se vede în direct pe Eurosport și Max în perioada 30 iunie - 13 iulie

Sursa video: Eurosport

În timp ce Bayern se luptă pentru ultimul trofeu al sezonului în Statele Unite, la Campionatul Mondial al Cluburilor, conducerea de pe Allianz Arena muncește pentru a-i întări lotul lui Vincent Kompany pentru stagiunea viitoare.
Bayern a oficializat deja două transferuri, care au fost înregistrate și pentru turneul final din SUA. Jonathan Tah și Tom Bischof fac deja parte din lotul bavarezilor, însă campania de mercato este departe de a se fi încheiat.
Compartimentul ofensiv al campioanei Germaniei va pierde câteva nume importante după încheierea turneului. Thomas Muller și Leroy Sane o vor părăsi pe Bayern la capătul contractelor lor, în timp ce Kingsley Coman ar putea și el să îi părăsească pe bavarezi.
Din acest motiv, board-ul de pe Allianz Arena a căutat un jucător ofensiv care să poată îndeplini mai multe roluri în atac, dar să fie și o rezervă care să reprezinte o oarecare concurență pentru golgheterul Harry Kane.
Citește și:

Woltemade, alesul celor de la Bayern

Astfel, bavarezii l-au ales pe Nick Woltemade, tânărul atacant al lui Stuttgart, care a impresionat în ultimul sezon al Bundesligii. Chiar dacă are aproape doi metri, acesta poate să joace și în spatele vârfului, dar și în benzi, la nevoie.
Aflat în Slovacia, alături de echipa națională U21 a Germaniei, Woltemade a acceptat imediat propunerea celor de la Bayern, fiind nerăbdător să semneze cu multipla campioană a Germaniei. Cele două cluburi vor începe negocierile pentru suma de transfer după finala EURO U21, unde Woltemade este așteptat să strălucească.
"Uriașul" neamț a debutat la începutul acestei luni pentru echipa națională de seniori a Germaniei, jucând în ambele meciuri din Final Four-ul Nations League. Acesta s-a alăturat ulterior echipei U21, la care a făcut spectacol în carul Campionatului European din Slovacia.
Cu cele 6 goluri și 3 pase decisive, Woltemade și-a condus echipa spre finala de la Bratislava, unde nemții vor întâlni campioana en-titre, Anglia. Ultimul act al Europeanului de tineret se va disputa sâmbătă, 28 iunie, de la ora 22:00.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo