Ten Hag vrea să transfere doi foști elevi de la Man. United, după ce a preluat-o pe Leverkusen
Actualizat 29/05/2025 la 23:08 GMT+3
Erik ten Hag se pregătește pentru prima sa fereastră de transferuri ca antrenor al lui Bayer Leverkusen, iar tehnicianul olandez ar fi pus deja ochii pe doi foști elevi de-ai săi de la Manchester United, care sunt pe picior de plecare de pe Old Trafford.
Roland Garros 2025 începe pe 25 mai și va fi în exclusivitate în România pe Eurosport și Max
Sursa video: Eurosport
Erik ten Hag a devenit oficial noul antrenor al celor de la Bayer Leverkusen în decursul acestei săptămâni. După ce Real Madrid l-a prezentat oficial pe Xabi Alonso, "aspirinele" au oficializat la rândul lor instalarea tehnicianului olandez.
Acesta nu a mai antrenat de când a fost demis de la Manchester United, în noiembrie. Ten Hag i-a antrenat pe "diavoli" timp de două sezoane și jumătate, iar rezultatele sale au fost mai degrabă dezamăgitoare, dar a reușit să aducă, totuși, două trofee în vitrina clubului, FA Cup și Cupa Ligii Angliei.
Aflat în fața unei noi provocări, Erik ten Hag pare că și-a setat primele două ținte pentru perioada de mercato din vară. Presa germană anunță că Leverkusen este pe cale să înceapă negocierile pentru doi foști elevi de-ai lui Ten Hag de la Man. United.
Citește și:
Ten Hag îi vrea pe Antony și Garnacho la Leverkusen
Primul, și cel care are mai multe șanse de a ajunge la formația din Bundesliga, este Antony. Brazilianul a renăscut la Betis, unde a fost împrumutat la jumătatea acestui sezon. O dezamăgire la United, atacantul lateral a devenit rapid unul dintre favoriții suporterilor andaluzi datorită golurilor spectaculoase și a atitudinii arătate pe teren.
Internaționalul brazilian a încântat în Spania cu 9 goluri și 5 pase decisive înregistrate, iar acesta ar putea fi cedat din nou de United sub formă de împrumut, dacă suma de transfer va fi prea mare pentru Leverkusen. Astfel, Ten Hag și Antony s-ar reuni la al treilea club, după ce Ajax și United.
Al doilea jucător dorit de olandez ar fi Alejandro Garnacho, care pare să își dorească o nouă aventură, departe de Old Trafford. Argentinianul a răbufnit la capătul finalei pierdute de echipa sa în Europa League, pentru că nu a fost titular în fața lui Tottenham. Acesta a reprezentat o piesă importantă în primul 11 al "diavolilor" în parcursul fără înfrângere spre finala de la Bilbao, însă Ruben Amorim nu l-a titularizat, iar tânărul atacant și-a făcut clare sentimentele.
Astfel, Garnacho ar putea să fie unul dintre jucătorii care o vor părăsi pe Man. United în această vară, iar o posibilă destinație ar putea să fie Bayer Leverkusen. Erik ten Hag a fost cel care i-a acordat încredere argentinianului titularizându-l încă de la 19 ani, iar cei doi ar putea să lucreze din nou împreună la fosta campioană a Germaniei.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo