Ten Hag, pe lista scurtă a unei echipe de Champions League! Totul depinde de decizia lui Xabi Alonso
Erik ten Hag este în continuare liber de contract după despărțirea de Manchester United. Olandezul este curtat de, încă actuala campioană a Germaniei, Bayer Leverkusen, care, cel mai probabil, îl va pierde pe Xabi Alonso, care va semna cu Real Madrid.
Manchester United's Dutch manager Erik ten Hag applauds fans after the English Premier League football match between West Ham United and Manchester United.
Credit imagine: Getty Images
Erik ten Hag a fost demis de Manchester United în luna octombrie 2024, iar ulterior a rupt tăcerea și a oferit primele declarații despre experiența sa la club și despre viitorul său, după un mandat care a inclus realizări notabile, dar și un început de sezon 2024-2025 dificil.
Olandezul, care a fost criticat în cea de-a doua parte a mandatului său, se află acum pe lista scurtă a lui Bayer Leverkusen, campioana invincibilă din sezonul trecut al Bundesligii, care e tot mai aproape de despărțirea de Xabi Alonso, cel care, cel mai probabil, o va prelua din vară pe Real Madrid.
Până la sosirea lui Xabi Alonso pe banca Los Blancos, un antrenor interimar va conduce echipa la Campionatul Mondial al Cluburilor, anunță Actu Foot. Este vorba despre Santiago Solari, cel care a ocupat această funcție și între 2018 și 2019 și care a condus echipa de tineret în perioada 2013-2018.
Jurnalistul Florian Plettenberg a anunțat că Bayer Leverkusen s-a reorientat deja și Erik Ten Hag e primul nume de pe lista scurtă a conducerii. Fostul tehnician de la United e văzut drept cel mai potrivit om pentru a-i lua locul lui Alonso.
Erik Ten Hag a vorbit despre experiența la Manchester United
Erik ten Hag a preluat echipa în 2022 și a avut un impact pozitiv în primul sezon, câștigând Cupa Ligii și bifând o clasare pe locul trei în Premier League, devenind un favorit al fanilor. Antrenorul olandez a dezvăluit că îi lipseşte "conexiunea" pe care o avea cu suporterii lui United.
"Am avut parte de susținerea unor fani incredibili. Atmosfera de pe Old Trafford este magică, iar energia suporterilor m-a inspirat în fiecare meci. Această conexiune îmi va lipsi mereu", a declarat Erik ten Hag într-un interviu pentru SEG Stories podcast.
Sezonul 2024-2025 a început însă cu dificultăți majore pentru Manchester United. Echipa ocupa locul 14 în Premier League la momentul demiterii, cu rezultate sub așteptările conducerii, iar ten Hag a vorbit şi despre acel moment complicat.
"Fotbalul este un sport în care rezultatele dictează totul. Știam presiunea și responsabilitatea pe care o implică acest post, dar uneori lucrurile nu ies așa cum îți dorești, indiferent de cât efort depui", este concluzia antrenorului cu privire la mandatul său.
Cât despre viitor, ten Hag a menționat că a primit deja oferte pentru a reveni pe bancă, însă a decis să ia o pauză până în iulie 2025. "Am avut mai multe propuneri interesante, dar simt nevoia să reflectez și să mă pregătesc pentru următorul capitol din cariera mea. Este important să aleg cu atenție următoarea provocare".
Chiar dacă mandatul său s-a încheiat prematur, Erik ten Hag este recunoscător pentru şansa pe care a avut-o dar, în mod evident, are şi regrete.
"Mandatul meu la Manchester United a fost o experiență de neuitat. Sunt recunoscător pentru toate momentele frumoase și pentru șansa de a antrena un club cu o istorie atât de mare. Evident, am și regrete, pentru că mi-aș fi dorit să continui mai mult și să duc la bun sfârșit ceea ce am început", a mai spus ten Hag.
Pe lângă Manchester United, Erik ten Hag le-a mai pregătit pe Go Ahead Eagles, Bayern II, Utrecht şi Ajax.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/07/30/image-c20e9bcd-5ac3-4bb3-bf46-2d67f4f41517-68-310-310.jpeg)