Despre trecut, prezent şi viitor. Erik ten Hag a rupt tăcerea după despărțirea de Manchester United
Erik ten Hag a rupt tăcerea şi a vorbit despre experiența de la Manchester United. De asemenea, antrenorul olandez a dezvăluit că nu va prelua un alt club în acest sezon.
Erik ten Hag
Credit imagine: Getty Images
Erik ten Hag, demis de Manchester United în luna octombrie 2024, a rupt tăcerea și a oferit primele declarații despre experiența sa la club și despre viitorul său, după un mandat care a inclus realizări notabile, dar și un început de sezon 2024-2025 dificil.
Erik ten Hag a preluat echipa în 2022 și a avut un impact pozitiv în primul sezon, câștigând Cupa Ligii și bifând o clasare pe locul trei în Premier League, devenind un favorit al fanilor. Antrenorul olandez a dezvăluit că îi lipseşte "conexiunea" pe care o avea cu suporterii lui United.
"Am avut parte de susținerea unor fani incredibili. Atmosfera de pe Old Trafford este magică, iar energia suporterilor m-a inspirat în fiecare meci. Această conexiune îmi va lipsi mereu", a declarat Erik ten Hag într-un interviu pentru SEG Stories podcast.
Sezonul 2024-2025 a început însă cu dificultăți majore pentru Manchester United. Echipa ocupa locul 14 în Premier League la momentul demiterii, cu rezultate sub așteptările conducerii, iar ten Hag a vorbit şi despre acel moment complicat.
"Fotbalul este un sport în care rezultatele dictează totul. Știam presiunea și responsabilitatea pe care o implică acest post, dar uneori lucrurile nu ies așa cum îți dorești, indiferent de cât efort depui", este concluzia antrenorului cu privire la mandatul său.
Cât despre viitor, ten Hag a menționat că a primit deja oferte pentru a reveni pe bancă, însă a decis să ia o pauză până în iulie 2025. "Am avut mai multe propuneri interesante, dar simt nevoia să reflectez și să mă pregătesc pentru următorul capitol din cariera mea. Este important să aleg cu atenție următoarea provocare".
Chiar dacă mandatul său s-a încheiat prematur, Erik ten Hag este recunoscător pentru şansa pe care a avut-o dar, în mod evident, are şi regrete.
"Mandatul meu la Manchester United a fost o experiență de neuitat. Sunt recunoscător pentru toate momentele frumoase și pentru șansa de a antrena un club cu o istorie atât de mare. Evident, am și regrete, pentru că mi-aș fi dorit să continui mai mult și să duc la bun sfârșit ceea ce am început", a mai spus ten Hag.
Pe lângă Manchester United, Erik ten Hag le-a mai pregătit pe Go Ahead Eagles, Bayern II, Utrecht şi Ajax.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/07/image-19c5c715-2ca1-4fe3-9eb2-58a69c434231-68-310-310.jpeg)