Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Israel - România 1-2 LIVETEXT | Ianis Hagi și Pușcaș ne-au calificat la EURO 2024

Actualizat 18/11/2023 la 23:49 GMT+2

Echipa națională de fotbal a României se află la doar 90 de minute de a intra în posesia biletelor pentru Campioatul European din 2024, primul turneu final după o pauză de 8 ani. Tricolorii înfruntă în această seară, de la ora 21:45, reprezentativa din Israel, în deplasare, în Ungaria, iar jocul va putea fi urmărit în format LIVETEXT pe Eurosport.ro.

Ianis Hagi și Drăgușin, în Israel - România. Sursa: GSP.

Credit imagine: Eurosport

UPDATE min. 90: Final de meci!!! Suntem la EURO 2024, după ce am învins Israel cu 2-1.
UPDATE min. 84: Valentin Mihăilă primește cartonașul roșu după o intrare dură asupra unui adversar. Mai avem câteva minute de rezistat.
UPDATE min. 74: OCAIZE RA-RI-SI-MĂ! Răzvan Marin trimite în fața porții pentru Mihăilă, care ratează cu poarta goală, după ce s-a împiedicat.
UPDATE min. 63: GOOOOOOL IANIIIIIIS HAGIIIII! O acțiune foarte bună de atac a României, care face 2-1. Mijlocașul a încercat o centrare, mingea i-a revenit, iar apoi a trimis la colțul scurt cu piciorul stâng.
UPDATE min. 62: Israelienii schimbă primii. Kanichowsky a intrat în locul lui Dasa, care a resimțit dureri
UPDATE min. 49: Andrei Rațiu, încă o cursă impecabilă pe flancul drept. Acesta a pasat pentru Răzvan Marin, care a trimis peste poartă.
UPDATE min. 47: Prima ocazie a reprizei aparține tricolorilor. George Pușcaș reia din voleu, dar trage pe direcția portarului, care respinge în lateral.
UPDATE min. 46: A început repriza a doua! Hai Româniaaa!
UPDATE min. 45: Pauză în Ungaria! Israel - România este 1-1 după primele 45 de minute. Tricolorii au fost conduși, dar au revenit pe tabelă și sunt la o repriză distanță de prezența la EURO 2024. Luptă, România!
UPDATE min. 38: O nouă șansă pentru tricolori. George Pușcaș este aproape de a face dubla, după ce a reluat cu călcâiul o centrare venită din flancul drept al atacului.
UPDATE min. 33: Gloukh scapă singur în flancul stâng, dar Burcă a strâns foarte bine, iar jucătorul israelienilor a fost obligat să tragă la scurt, acolo unde Moldovan a fost la post.
UPDATE min. 30: Ianis Hagi trimite un șut de la aproximativ 30 de metri, dar portarul advers nu a avut emoții și a prins în doi timpi.
UPDATE min. 28: Ce ocazie Israel. Turgeman a pătruns și a șutat din unghi, iar Moldovan a respins în față. Mingea a ajuns la Khalaili, care, din fericire, a trimis peste poartă.
UPDATE min. 24: OCAZIE URIAȘĂ! Denis Drăguș trimite în bară după o minge recuperată de echipa noastră în careul advers. Mingea a sărit la Ianis Hagi, care a lovit rău și a trimis peste poartă.
UPDATE min. 19: O nouă acțiune bună a României. Drăguș a mai tras o dată din poziția din care a trimis la gol, dar de această dată mingea a trecut peste. Bancu învăluise în stânga, dar nu a primit pasă.
UPDATE min. 18: Jocul s-a mai calmat puțin, după un start fulminant de partidă. Sunt multe greșeli de partea ambelor formații, iar un nou gol poate veni oricând.
UPDATE min. 10: GOOOOOOL ROMÂNIAAAAA! Rațiu a avut o acțiune extrem de bună în partea dreaptă, iar Denis Drăguș a șutat în bară. Mingea a sărit la George Pușcaș, care a finalizat cu capul o lovitură de cap. E 1-1.
UPDATE min. 7: Eroare uriașă a lui Moldovan, care a pasat mingea la un adversar, direct în careul nostru. Din fericire, israelienii nu au gestionat bine faza și au ratat ocazia de a face 2-0.
UPDATE min. 2: Gol Israel! Start extrem de prost de partidă pentru România, care încasează gol la prima fază a partidei. Eran Zahavi a marcat cu capul, în urma unui corner din partea stângă.
UPDATE min. 1: A început meciul dintre Israel și România! Hai la EURO 2024!
UPDATE: Echipele de start:
  • ROMÂNIA: 12. Moldovan – 2. Rațiu, 3. Drăgușin, 15. Burcă, 11. Bancu – 18. R. Marin, 5. Screciu, 10. Stanciu-cpt. – 14. Hagi, 9. Pușcaș, 19. Drăguș. Selecționer: Edward Iordănescu
  • Rezerve: 1. Niță, 16. Radu – 4. Rus, 6. M. Marin, 7. Alibec, 8. Cicâldău, 13. Mihăilă, 17. Fl. Coman, 20. Olaru, 21. Moruțan, 22. Mogoș, 23. Dumitrescu
  • Israel: Glazer - Dasa, Miguel Victor, Goldberg, Revino - Peretz, Lavi, Gloukh - Khalaili, Solomon, Turgeman
  • Rezerve: Abu Fani, Baribo, Cohen, Davidzada, Gerafi, Glazer, Gorno, Kanichowsky, Kinda, Peretz, Safuri, Shlomo
UPDATE: Scene incredibile în Ungaria. Patru lunetiști sunt prezenți pe acoperișul stadionului, iar mai mulți jandarmi sunt prezenți în afara lui pentru a menține liniștea. Această decizie a fost luată după atacurile Hamas, pentru ca partida să se desfășoare în afara oricărui pericol.
UPDATE: Imaginea care le dă fiori tricolorilor. În timp ce probau ecranul de pe Pancho Arena din Felcsut, organizatorii au afișat scorul de 1-0 în favoarea Israelului, scor la care nici nu vrem să ne gândim că s-ar putea realiza. România are 4 puncte peste adversara sa și un egal ne-ar aduce la EURO, cu o etapă înainte de finalul preliminariilor.
UPDATE: Israel - România nu are miză doar pentru cele două formații. Norvegia depinde de rezultatul din această seară pentru a mai ajunge la EURO. Naționala lui Haaland și Odegaard ține cu Israel, existând speranțe ca nordicii să intre la barajul din primăvară dacă România nu se califică la EURO 2024.
UPDATE: Veste foarte bună pentru România! Shon Weissman a fost exclus din lotul Israelului și nu va sta nici măcar pe bancă la meciul din această seară. Atacantul marcase golul egalizator în meciul cu Elveția, de la mijlocul săptămânii, dar a adresat injurii către banca de rezerve după ce a fost introdus abia pe final. Selcționerul a decis că nu poate trece peste acest lucru, în ciuda scuzelor jucătorului, și a decis ca el să nu joace cu România.
UPDATE: Edi Iordănescu a ales linia de atac pentru meciul cu Israel! Selecționerul României s-ar fi decis în privința celor trei jucători de atac pe care îi va alinia din primul minut în meciul care poate aduce calificarea echipei naționale la EURO 2024.
Conform iAMsport.ro, Denis Drăguș va fi titular în banda stângă. Atacantul lui Marius Șumudică de la Gaziantep este unul dintre cei mai în formă jucători ofensivi ai României. Acesta a marcat în fiecare dintre ultimele 3 meciuri disputate și are 6 reușite în întreg sezonul. Pe cealaltă parte a liniei de atac, Edi Iordănescu îl va arunca în joc pe Ianis Hagi. Împrumutat la Alaves, acesta a marcat primele sale goluri la noua echipă într-un meci din Cupa Spaniei. Ianis a avut o prestație excelentă în ultimul meci al echipei naționale, contra Andorrei. Vârful de atac din meciul de la Felcsut va fi Denis Alibec. Acesta a marcat în ultimul meci disputat în campionatul din Qatar. În vârstă de 32 de ani, Alibec a marcat golul României din meciul tur cu Israel, terminat 1-1.
UPDATE: Miodrag Belodedici crede că România este peste Israel din punct de vedere valoric și așteaptă o victorie a României. Fostul jucător încă se gândește la meciul cu Kosovo, pe care ar fi trebuit să îl câștigăm pentru a aborda partida de azi dintr-o altă perspectivă.
"Nu știu de pe ce loc ne calificăm. Din ce am văzut, Israel nu e o echipă așa de slabă. Trebuie să ai grijă. Jucătorii sunt buni, sunt bătăioși, sunt serioși. Vom avea lupte cu ei. Dar suntem mai talentați ca ei. Avem și disciplină colectivă. Sperăm la victorie. Eu aș vrea să câștigă. Trebuie să câștigăm. Dacă nu, măcar să nu pierdem.
Am avut și meciuri slabe. Dacă am ajuns să ne comparăm din naționala Kosovo... Înseamnă că ne-am dus în jos, că nu progresăm. Trebuie să câștigi. Acum eram mai liniștiți", a declarat Belodedici pentru GSP.
UPDATE: Federația Română de Fotbal a anunțat în urmă cu puțin timp că 500 de suporteri români vor fi prezenți pe stadionul "Pancho Arena", din Felcsut, pentru a încuraja echipa națională în meciul crucial pentru calificarea la EURO 2024, împotriva Israelului.
Accesul la meci se va face de la ora locală 19:00. Organizatorii meciului au anunțat că suporterii trebuie să prezinte actul de identitate la intrarea pe stadion, cel pe care l-au încărcat pe platformă la momentul achiziționării biletului.
Fanii "tricolorilor" trebuie să aibă în vedere faptul că nu vor putea intra în incinta stadionului cu un bagaj mai mare decât o foaie A4. Aceștia riscă să fie evacuați în cazul scandărilor xenofobe, rasiste sau dacă manifestă un comportament care poate fi interpretat ca având o motivație ideologică, religioasă sau politică.
UPDATE: Fostul fundaș al echipei naționale, Dorin Goian, îl vede pe Denis Alibec ca cea mai bună variantă de atacant pentru meciul cu Israel. Acesta a vorbit alături de fratele său, Lucian, despre ce ar însemna o calificare a echipei naționale la EURO 2024: "Încrezători ca suporteri, ne dorim mult să mergem la un Euro. Plus că e în Germania, mulți români vor avea ocazia să meargă acolo, la turneul final. Ar fi o bucurie pentru fotbalul românesc și prin prisma situației echipelor de club. Nu jucăm cu nicio echipă în cupele europene, e trist, avem șansa de a fi la Euro cu România", a spus Dorin Goian, conform GSP.ro.
Cei doi foști apărători centrali au căzut de acord în privința celei mai bune opțiuni din atacul lui Edi Iordănescu: "Eu aș merge cu Alibec număr 9. Personal, mi se pare un jucător în formă, atât el, cât și Drăguș pot face diferența", a spus Dorin Goian. "Și eu tot pe Alibec mizez. E singurul care a confirmat în ultima perioadă. Făceam comparație dimineață, vorbeam cu cineva, pe vremea lui Dorin erau Dănciulescu, Niculescu, Bratu, Dică și Neaga care nu prea prindeau naționala, îi aveam pe Mutu și pe Marica, titulari, iar ceilalți, deși atacanți uriași, prindeau foarte, foarte rar”, a completat Lucian.
UPDATE Video de la ultimul antrenament înainte de marele meci din această seară. Tricolorii au efectuat vineri seară antrenamentul oficial înainte de meciul cu Israel.
UPDATE: Edi Iordănescu a definitivat lotul pentru duelul cu Israel de diseară. Selecționerul a renunțat la 4 dintre jucătorii convocați: Bogdan Racovițan (23 de ani, fundaș central), Andrei Artean (mijlocaș central, 30 de ani), Marius Ștefănescu (extremă, 25 de ani) și Florin Tănase (atacant, 28 de ani).
Lotul României pentru meciul cu Israel
  • Florin Niță
  • Andrei Rațiu
  • Radu Drăgușin
  • Adrian Rus
  • Vladimir Screciu
  • Marius Marin
  • Denis Alibec
  • Alexandru Cicâldău
  • George Pușcaș
  • Nicolae Stanciu
  • Nicușor Bancu
  • Horațiu Moldovan
  • Valentin Mihăilă
  • Ianis Hagi
  • Andrei Burcă
  • Ionuț Radu
  • Florinel Coman
  • Răzvan Marin
  • Denis Drăguș
  • Darius Olaru
  • Olimpiu Moruțan
  • Vasile Mogoș
  • Andres Dumitrescu
Știrea inițială:

Israel - România, în preliminariile pentru Euro 2024 - Tot ce trebuie să știi despre marele meci

Echipa națională de fotbal a României continuă în aceste zile drumul spre Campionatul European din 2024, care a început în primăvara acestui an, în martie.
Săptămâna aceasta s-au jucat și cele două partide restante din grupa alor noștri, iar acum lucrurile sunt mult mai clare pe ultima sută de metri.
România ocupă în acest moment locul al doilea în clasamentul Grupei I, cu 16 puncte, la egalitate cu Elveția, care are însă un golaveraj mai bun.
Duelul de foc din această seară, la capătul căruia România poate obține calificarea la EURO 2024, va începe la ora 21:45, la Felcsut, și va putea fi urmărit în format LIVETEXT pe Eurosport.ro.
Trupa lui Edi Iordănescu are nevoie de un egal la jocul de sâmbătă seara, din Ungaria, cu Israel, pentru a avansa la EURO 2024. Victoria israelienilor ar complica puțin calculele, dar, chiar și așa, românii rămân tot la mâna lor pentru calificarea la turneul final, prima dată după o pauză de 8 ani.
Tricolorii au plecat la startul acestor preliminarii cu șansa a treia, după Elveția și Israel, extrase din primele două urne valorice, dar au șansa să termine chiar pe primul loc această grupă.
Se va califica România la EURO 2024?
  • Eurosport vă ține la curent în cadrul acestui LIVEBLOG cu tot ce se întâmplă în lotul lui Edi Iordănescu

Israel - România, LIVETEXT de la ora 21:45

Înaintea partidei cu Israel, din weekend, România mai are nevoie de un singur punct din această deplasare pentru a obține calificarea la turneul final al Campionatului European din 2024.
"Tricolorii" ar face 17 puncte și nimic nu s-ar mai putea întâmpla în ultima etapă, atunci când echipa lui Edi Iordănescu va întâlni Elveția acasă, iar Israelul va juca în deplasare cu reprezentativa din Andorra.
Scenarii pentru Israel - România:
  • Victorie România: "Tricolorii" ar face sâmbătă 19 puncte și s-ar califica la EURO. Automat ar merge și Elveția la EURO, indiferent de ce va face în meciul cu Kosovo.
  • Egal: "Tricolorii" ar face sâmbătă 17 puncte, ar fi la 4 puncte în fața Israelului, care nu ar mai prinde reprezentativa noastră cu o etapă înainte de final, iar România s-ar califica la EURO 2024.
  • Victorie Israel: Calculele s-ar complica mult. Israelul ar ajunge la 15 puncte, la un singur punct în spatele României, iar "tricolorii" ar fi obligați să câștige ultimul meci, cu Elveția, pentru a nu depinde de rezultatul meciului Andorra – Israel. "Tricolorii" ar putea ajunge și cu o înfrângere în fața Elveției la EURO, dar asta ar însemna ca Israelul să se împiedice în Andorra.
Echipele probabile în Israel - România:
  • România: Moldovan - Rațiu, Drăgușin, Burcă, Bancu - R. Marin, Stanciu - Moruțan, Hagi, Coman - Alibec
  • Israel: Glazer – Lavi, Miguel Vitor, Goldberg, Dasa – Revivo, Kinda, Peretz, Zahavi – Jehezkel, Gloukh
Citește și:

EDI IORDĂNESCU, MESAJ PUTERNIC ÎNAINTE DE MECIURILE CU ISRAEL ȘI ELVEȚIA! "FIȚI CONVINȘI CĂ VOM DA TOTUL"

În cadrul unui mesaj publicat pe site-ul Federației Române de Fotbal, selecționerul a dezvăluit de ce are nevoie echipa națională în acțiunea din această lună.
În plus, Iordănescu s-a arătat încrezător că "tricolorii" vor obține calificarea la turneul final de anul viitor și a evidențiat principalele calități ale lotului, promițându-le suporterilor că echipa va da totul pentru a-i face fericiți.
"Avem nevoie, mai mult ca oricând, de echilibru și de calm. Pentru că lucrurile foarte bune pe care le-am construit ca echipă în această campanie și poziția pe care ne-am câștigat-o în grupă sunt convins că ne vor ajuta să ne îndeplinim obiectivul, calificarea la EURO 2024.
Fără vreo secundă de teamă, dar înțelegând deplin responsabilitatea pe care o avem, individual și ca echipă, trebuie să oferim cu maturitate și luciditate cea mai bună versiune a noastră. Și o vom face. Așa vom încununa parcursul fără înfrângere cu sărbătoarea pe care o așteaptă toți românii!
Știm deja valorile importante care ne-au adus în acest punct fericit: unitatea grupului, spiritul de sacrificiu și lupta totală, necontenită. Potențialul jucătorilor noștri în care, am spus de la bun început, am repetat și o voi face mereu, am o încredere desăvârșită, s-a consolidat. Iar acum, e momentul să devină o certitudine.
Dincolo de pregătirea noastră, de analiza adversarului sau de tactică, astfel de provocări se câștigă cu inima și cu mintea limpede. Fiți convinși că vom da totul în fiecare clipă, ca până acum! Și că inimile românilor de pretutindeni ne vor întări și mai mult", se arată în mesajul lui Edi Iordănescu.

Mesajele tricolorilor înaintea meciului cu Israel

  • "Avem nevoie de energia suporterilor!" - Horațiu Moldovan
  • "Suporterii României din faţa televizoarelor s-au calificat deja, vrem să ne calificăm şi noi. Este o energie care îţi intră în tot corpul şi te face să fii concentrat, te face foarte emoţionat şi pregătit de luptă" - Radu Drăgușin
  • "Sunt foarte fericit că sunt aici, e o încununare a muncii mele, chiar daca am 30 de ani, dar niciodată nu e prea târziu. Știu că domnul selecționer m-a urmărit de mai mult timp. E o mândrie să ajungi la echipa națională, orice jucător cred că vrea să își reprezinte țara. A fost o campanie foarte bună, o echipă foarte bine organizată, cea mai bună apărare din grupă. Tot timpul am urmărit meciurile cu emoții și mi-am dorit tot ce este mai bun pentru această echipă. Mi-am propus să mă bucur cât mai mult de acest moment, să dau tot la fiecare antrenament și dacă se apelează la mine să fac față așteptărilor. Voi încerca să ajut cât pot și cu siguranță voi lua și eu multe lucruri din partea jucătorilor care sunt de mult timp la echipa națională" - Andrei Artean
  • "Întotdeauna am spus că acest grup are un potenţial enorm, întotdeauna am vorbit la superlativ despre colegii mei, pentru că au fost fapte pe care le-am dovedit când am fost puşi în faţa unui examen important şi mereu am reuşit să scoatem rezultate bune. Acum curajul este de două ori mai mare, pentru că suntem foarte aproape de a ne îndeplini obiectivul, dar rămânem cu picioarele pe pământ, încercăm să fim echilibraţi. Ştim că sunt două meciuri cu presiune mare, dar suntem obişnuiţi să jucăm acest tip de partide. Sperăm ca la sfârşitul campaniei să fim fericiţi. Este o partidă cu presiune mare, dar în acelaşi timp, dacă scoatem un rezultat pozitiv, suntem calificaţi la EURO. Apoi jucăm acasă pe Arena Naţională, unde sperăm să scoatem un rezultat pozitiv, să jucăm spectaculos şi să facem fericiţi toţi fanii care au fost alături de noi de la început" - Ianis Hagi
  • "Pentru România șansele de calificare sunt foarte mari. Meci de meci am fost o echipă unită și am crescut ca grup. Avem o șansă mare și o să ne calificăm. Nu e presiune mare pentru noi, am fost mereu un grup unit și atmosfera e foarte bună. Va fi ceva extraordinar și special pentru toți românii și pentru România. Ar fi ceva special pentru mine, pentru tot ce au făcut părinții mei pentru mine. Și vor fi în Germania, în tribune" - Andrei Rațiu

Cifrele finalului de campanie pentru calificarea la EURO 2024

CUM ARATĂ COTELE ÎNAINTE DE DUELUL ISRAEL - ROMÂNIA

Mai sunt puțin mai mult de 24 de ore până la meciul dintre Israel și România, partidă la finalul căreia "tricolorii" ar putea fi calificați la turneul final. În acest moment, casele de pariuri consideră că echipa lui Edi Iordănescu este favorită în duelul cu israelienii.
România are o cotă de 2,60, în timp ce formația lui Alon Hazan este cotată cu 2,80. Potrivit bookmaker-ilor, un rezultat de egalitate în meciul de sâmbătă seară are o cotă de 3,35.

Clasamentul grupei I

  • 1. Elveția - 16 puncte
  • 2. România - 16 puncte
  • 3. Israel - 12 puncte
  • 4. Kosovo - 10 puncte
  • 5. Belarus - 6 puncte
  • 6. Andorra - 2 puncte

CUM S-A DESCURCAT ROMÂNIA ÎN PRECEDENTELE MECIURI CU ISRAEL

Ultima întâlnire dintre România și Israel s-a consumat în septembrie, la București, în preliminariile EURO, duel încheiat la egalitate, 1-1.
Înaintea acestei întâlniri, cele două echipe se văzuseră în primăvara trecută, într-un joc amical, în dubla de debut a lui Edi Iordănescu la cârma primei reprezentative. Jocul de la Netanya s-a încheiat la egalitate, scor 2-2, deși tricolorii au condus cu 2-0 pe tabelă, grație golurilor marcate de Alexandru Cicâldău și Dennis Man.
De-a lungul timpului, cele două formații s-au duelat în opt partide, majoritatea chiar jocuri amicale. După anul 2000, România a întâlnit-o pe Israel de cinci ori, iar singurul succes al tricolorilor datează din martie 2018, scor 2-1, goluri Nicolae Stanciu și George Țucudean.
Per total, în confruntările directe, Israel a câștigat de trei ori, România are și ea două victorii, iar alte trei jocuri s-au terminat la egalitate.

BILANȚUL RECENT AL ISRAELULUI, ÎNAINTE DE MECIUL CU ROMÂNIA

  • Israel - Elveția 1-1, noiembrie 2023
  • Kosovo - Israel 1-0, noiembrie 2023
  • Israel - Belarus 1-0, septembrie 2023
  • România - Israel 1-1, septembrie 2023
  • Israel - Andorra 2-1, iunie 2023
  • Belarus - Israel 1-2, iunie 2023
  • Elveția - Israel 3-0, martie 2023
  • Israel - Kosovo 1-1, martie 2023
  • Israel - Cipru 2-3, noiembrie 2022
  • Israel - Zambia 4-2, noiembrie 2022
  • Malta - Israel 2-1, septembrie 2022
  • Israel - Albania 2-1, septembrie 2022
  • Islanda - Israel 2-2, iunie 2022
  • Albania - Israel 1-2, iunie 2022
Bilanț Israel în ultimele 10 meciuri:
  • Victorii: 4
  • Egaluri: 3
  • Înfrângeri: 3
Bilanț Israel în ultimele 10 meciuri în care a jucat pe teren propriu:
  • Victorii: 5
  • Egaluri: 4
  • Înfrângeri: 1

LOTUL ROMÂNIEI PENTRU PARTIDELE CU ISRAEL ȘI ELVEȚIA

  • PORTARI: Horațiu MOLDOVAN (FC Rapid 1923, 7/0), Florin NIȚĂ (Gaziantep | Turcia, 19/0), Ionuț RADU (Bournemouth | Anglia, 4/0);
  • FUNDAȘI: Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 13/1), Vasile MOGOȘ (CFR Cluj, 4/0), Radu DRĂGUȘIN (Genoa | Italia, 11/0), Andrei BURCĂ (Al-Okhdood | Arabia Saudită, 23/1), Adrian RUS (Pafos | Cipru, 18/1), Bogdan RACOVIȚAN (Raków | Polonia, 0/0), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 32/2), Andres DUMITRESCU (Slavia Praga | Cehia, 0/0);
  • MIJLOCAȘI: Marius MARIN (Pisa | Italia, 13/0), Vladimir SCRECIU (Universitatea Craiova, 3/0), Andrei ARTEAN (Farul Constanța, 0/0), Răzvan MARIN (Empoli | Italia, 50/3), Alexandru CICÂLDĂU (Konyaspor | Turcia, 33/4), Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită, 64/14), Darius OLARU (FCSB, 14/0), Olimpiu MORUȚAN (Ankaragucu | Turcia, 13/1), Marius ȘTEFĂNESCU (Sepsi OSK, 2/0), Ianis HAGI (Deportivo Alaves | Spania, 29/3), Valentin MIHĂILĂ (Parma | Italia, 16/4), Florinel COMAN (FCSB, 10/1);
  • ATACANȚI: Florin TĂNASE (Al-Okhdood | Arabia Saudită, 17/2), Denis DRĂGUȘ (Gaziantep | Turcia, 6/2), George PUȘCAȘ (Genoa | Italia, 38/10), Denis ALIBEC (Muaiter | Qatar, 35/4), Daniel BÎRLIGEA (CFR Cluj, 1/0).

PROGRAMUL GRUPEI I DIN PRELIMINARIILE EURO 2024

Etapa 9 (18 noiembrie 2023):
  • ora 19:00 | Belarus – Andorra
  • ora 21:45 | Israel – ROMÂNIA, Elveția – Kosovo
Etapa 10 (21 noiembrie 2023):
  • ora 21:45 | ROMÂNIA – Elveția, Andorra – Israel, Kosovo – Belarus
Meciurile României din preliminariile Campionatului European 2024 vor fi transmise în format LIVE TEXT pe Eurosport.ro și pe aplicația Eurosport, care poate fi descărcată din App Store sau Magazin Play.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo