Marcatorul Israelului din partida cu Elveția, OUT din lot înaintea meciului cu România! Ce s-a întâmplat

România întâlnește Israel în această seară, de la ora 21:45, în format livetext pe site-ul Eurosoport.ro. Gazdele nu se vor baza în acest meci pe Shon Weissman, cel care a egalat în Elveția, din cauza unor motive disciplinare.

Shon Weissman utlikner for Israel mot Sveits.

Credit imagine: Getty Images

România și Israel joacă în această seară un meci decisiv pentru calificarea la EURO 2024. Tricolorii se deplasează în Ungaria, iar în cazul în care nu pierd, atunci își asigură prezența la turneul final din Germania.
Naționala lui Edi Iordănescu a primit o veste excelentă înainte de acest meci. Shon Weissman, cel care a adus egalarea în partida cu Elveția, a fost exclus din lotul Israelului și nu va sta nici măcar pe bancă împotriva României.
Jucătorul Granadei a fost introdus pe teren în minutul 81, iar apoi a reușit să marcheze, 7 minute mai târziu. Acesta și-a exprimat frustrarea înjurând către propria bancă de rezerve și nu a fost iertat de selecționer, care a decis să-l trimită în tribune în această seară.
"A fost din frustrare, pentru că întreaga lume ne exclude din cursa către calificare. Voiam să înjur pe toată lumea, din nefericire, am spus în ebraică, nu în engleză, ca să se viralizeze", a declarat Shon Weissman, citat de GSP.ro.
picture

Shon Weissman

Credit imagine: Imago

Citește și:

Radu Drăgușin e sigur că România merge la EURO 2024

România poate reveni la un turneu final pentru prima dată după 8 ani. Tricolorii se vor califica la EURO 2024 dacă nu cedează în fața Israelului, în penultima partidă din preliminarii, care se va juca sâmbătă, de la ora 21:45.
Radu Drăgușin este conștient că se află față în față cu istoria naționalei și îi asigură pe suporteri de un rezultat bun cu Israel, în urma căruia să avem motive de sărbătoare.
"Am analizat jucătorii ofensivi ai Israelului, aceștia ne pot pune probleme pe atac. Sunt jucători foarte mobili și tehnici. Apărarea cât și toată echipa vom lua procedurile necesare pentru a-i opri. Sunt foarte tânăr, ar fi un lucru incredibil pentru toată România să ne calificăm la EURO. Pentru asta jucăm fotbal, pentru plăcere, pentru fericire, pentru a aduce zâmbetele pe buzele oamenilor. Fiecare are momente de fericire și împlinire.
Faptul că nu pierdem și că nici nu primim gol ne dă încredere. Această calificare să fie începutul unei generații care poate să aibă din nou rezultate și care să ducă România pe cele mai mari scene ale Europei.
Este presiune, o țară întreagă se va uita la noi. Avem posibilitatea de a face un lucru foarte important. Noi suntem obișnuiți, am jucat cu această presiune de multe ori. Diferența o va face echipa care va ști să o gestioneze.
România trebuie să joace un meci pentru a se califica. Suntem foarte încrezători în acest meci. Ne-am pregătit foarte bine, știm ce vrem. Echipa este bine, este motivată, s-a lucrat foarte bine, suntem încrezători și știm exact ce trebuie să facem", a declarat Radu Drăgușin.

Programul grupei I din preliminariile EURO 2024:

Etapa 9 (18 noiembrie 2023):
ora 19:00 | Belarus – Andorra
ora 21:45 | Israel – ROMÂNIA, Elveția – Kosovo
Etapa 10 (21 noiembrie 2023):
ora 21:45 | ROMÂNIA – Elveția, Andorra – Israel, Kosovo – Belarus
Meciurile României din preliminariile Campionatului European 2024 vor fi transmise în format LIVE TEXT pe Eurosport.ro și pe aplicația Eurosport, care poate fi descărcată din App Store sau Magazin Play.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo