România, ALL IN pentru marcatorul din meciul cu Slovacia de la EURO U21! "E normal să vrem un jucător talentat și cu potențial"
România U21 s-a oprit în grupe la turneul final al Campionatului European din 2025. După cele 3 meciuri disputate în Slovacia de "tricolorii mici", directorul tehnic al FRF, Mihai Stoichiță, a vorbit despre situația lui Umit Akdag, dezvăluind că Mircea Lucescu a discutat cu tânărul fotbalist, încercând să-l convingă să continue să joace pentru România.
Acesta este lotul României pentru Euro u21 din Slovacia. Sursa: FRF TV
Sursa video: Eurosport
România U21 și-a încheiat în această săptămână parcursul la turneul final al Campionatului European de tineret din 2025, fiind eliminată după faza grupelor, în care a înregistrat 3 înfrângeri consecutive.
Cei mai mulți dintre jucătorii pe care Daniel Pancu i-a avut în lot se pregătesc acum să facă pasul spre echipa de seniori, iar unul dintre cei pe care FRF îi dorește în continuare în tricoul galben este Umit Akdag.
Fundașul de 21 de ani, care a înscris golul României U21 în meciul cu reprezentanta Slovaciei, ar putea alege să joace la seniori pentru Turcia, țara de origine a părinților lui. Mihai Stoichiță a anunțat, însă, că FRF încearcă să-l convingă să rămână alături de România.
Directorul tehnic al forului național a spus că s-au purtat deja discuții și cu familia lui, în timp ce jucătorul legitimat la Toulouse a stat de vorbă cu Mircea Lucescu, cu toții dorindu-și ca România să se poată baza în continuare pe acest tânăr jucător talentat.
"Umit a plecat în vacanță. Urmează să se hotărască unde vrea să joace. E foarte important pentru el. Am încercat să îi explic. A fost chemat la acest U21 din Slovacia. România e țara care s-a interesat de el.
Da (n.r. a vorbit și cu Mircea Lucescu). Toată lumea discută cu el. Noi ne concentrăm pe toți. E normal să vrem un jucător talentat, important și cu potențial.
Este etnic turc. Nu știi ce gândește. E normal să își stabilească viitorul în funcție de sentimente. Am vorbit și cu familia lui, care a fost prezentă în Slovacia. Ei au afaceri în România.
Să aleagă în funcție de ce dorește copilul lor, de ce își dorește familia. Sunt niște oameni extraordinari", a declarat Mihai Stoichiță, potrivit DigiSport.
Umit Akdag, tentat să renunțe la România pentru Turcia
Înainte de meciul cu Slovacia U21, Marius Niculae, care e director sportiv al echipei U21 în cadrul Federației Române de Fotbal, a vorbit și el despre zvonurile potrivit cărora Akdag ar putea renunța să mai reprezinte România.
Oficialul FRF a evidențiat faptul că staff-ul echipei naționale îl vrea pe fundaș și a spus că a discutat cu fotbalistul, care a recunoscut că nu a luat încă o decizie, fără a exclude însă posibilitatea de a continua să joace alături de "tricolori".
"Dacă va mai juca pentru România? Depinde numai de el. Am discutat cu Umit și mi-a spus că mai are nevoie de o perioadă de gândire, după care va lua o decizie. Încă se gândește. Nu exclude să joace pentru România, dar nici nu spune că vine acum la convocare.
Este echipa națională, nu e cazul să tragem noi de Umit! Trebuie să fie dorința și mândria lui de a îmbrăca tricolorul. Eu am vorbit personal cu Umit. Mi-a spus așa: 'Nici nu mă grăbesc, dar nici nu exclud'. Adică, a lăsat o portiță pentru naționala noastră.
Contează să vrea el, să vină cu inima deschisă. Este echipa națională, trebuie să fie o mândrie pentru oricare jucător să îmbrace tricoul, chiar și pentru el, deși are nume de turc. Nu trebuie să vină cu inima îndoită, să tragem noi de el. Trebuie să fie dorința lui", a declarat Marius Niculae.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/09/image-b7f09e96-ffcf-4fbd-a1e7-86c9ef483b48-68-310-310.jpeg)