România U21 încheie EURO 2025 cu înfrângeri pe linie! Slovacia U21 ne-a învins cu 2-1 și părăsim turneul final fără vreun punct
România U21 a pierdut și ultimul meci din grupa A de la Campionatul European de tineret 2025, 1-2, cu Slovacia U21. În urma acestui rezultat, tricolorii încheie grupa pe ultimul loc, Spania U21 și Italia U21 calificându-se în sferturile competiției, iar Slovacia fiind și ea eliminată.
Acesta este lotul României pentru Euro u21 din Slovacia. Sursa: FRF TV
Sursa video: Eurosport
România U21 a cedat cu 1-2 în fața Slovaciei U21, în ultimul meci al grupei A de la Campionatul European de tineret. După ce au fost învinși de Italia U21, scor 0-1, dar și de Spania U21, scor 1-2, tricolorii încheie fără punct această campanie de la turneul final.
Prima mare ocazie a apărut în minutul 2, în dreptul slovacilor. Kapralik a primit o pasă în diagonală, a preluat bine, după care a șutat, dar Hindrich s-a opus deschiderii de scor.
Tabela s-a deblocat până la urmă, în minutul 11. Tomas Rigo a executat o lovitură liberă din latral și a centrat în spatele apărării tricolorilor, iar Adam Obert a reluat cu călciâul în poartă, ajutat și de devierea lui Borza.
Naționala țării gazdă a acestui turneu își putea dubla avantajul în minutul 21. Holly a trimis pe poartă din câțiva metri, dar Hindrich ne-a salvat încă o dată.
România U21 a fost dominată în prima repriză și nu a trimis vreun șut pe poartă. Adversarii au mai avut o oportunitate înainte de pauză, dar Javrocek nu a reușit să marcheze din unghi.
Slovacii au început bine și repriza a doua. Kapralik a avut prima ocazie, dar șutul său a fost blocat. A urmat lovitura liberă a lui Suslov, care nu i-a pus probleme goalkeeperului nostru, care a reținut.
Slovacia și-a dublat până la urmă avantajul, în minutul 67. Suslov a primit o pasă de la Rigo, iar jucătorul lui Verona a șutat de la distanță, învingându-l pe Hindrich, după ce a plasat mingea lângă bară.
România a revenit în joc 10 minute mai târziu, în urma unei lovituri de colț de pe partea dreaptă. Mingea a ajuns la Umit Akdag, care a driblat un adversar în careu, după care a finalizat cu un șut superb sub bară. De altfel, a fost și primul șut al tricolorilor spre poarta adversă.
România U21 – Slovacia U21 s-a încheiat 1-2, după ce niciuna dintre echipe nu a mai reușit să marcheze până la final. Tricolorii părăsesc, așadar, turneul final cu 0 puncte și golaveraj 2-5.
România U21 – Slovacia U21: Echipele de start:
- România U21 (4-2-3-1): Hindrich - Strata, Akdag, M. Ilie, Borza - Perianu, Grameni - R. Ilie, Oct. Popescu, I. Stoica - L. Munteanu
Rezerve: Răfăilă, Sava, Amzăr, Burnete, Corbu, Duțu, Ignat, C. Mihai, Mitrov, Sîrbu, Vulturar
Selecționer: Daniel Pancu - Slovacia (4-3-3): Belko - Kopasek, Jakubko, Obert, Javorcek - Rigo, Nebyla, Gajdos - Suslov, Holly, Kapralik
Rezerve: Danko, Fruhwald, Danko, Gazi, Jambor, Marcelli, Mielke, L. Sauer, M. Sauer, Sikula, Svidersky, Ujlaky
Selecționer: Jeroslav Kentos
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/07/30/image-c20e9bcd-5ac3-4bb3-bf46-2d67f4f41517-68-310-310.jpeg)