Portugalia încheie preliminariile EURO cu procentaj perfect! Spania, victorie cu Georgia. Rezultatele zilei

Portugalia a încheiat campania de calificare la EURO 2024 cu victorii pe linie, după succesul cu 2-0 în fața Islandei. Spania s-a impus pe teren propriu cu Georgia, iar Serbia a obținut și ea calificarea la turneul final din Germania, de anul viitor.

En directo: Portugal-Islandia

Credit imagine: Getty Images

Portugalia a mers perfect în preliminariile EURO 2024, unde a încasat doar 2 goluri și a marcat de 35 de ori, obținând punctaj maxim. Cristiano Ronaldo și compania s-au impus și în ultima etapă, pe teren propriu, în fața Islandei.
Bruno Fernandes a deschis scorul cu un șut năprasnic din marginea careului. Islandezii s-au apărat aglomerat până la acea reușită, dar apărarea lor a cedat pe final de repriză, în minutul 36. Gazdele și-au dublat avantajul în minutul 66, după golul lui Ricardo Horta, care a profitat de un șut respins al lui Ronaldo.
Spania a întâlnit Georgia în ultima etapă și avea nevoie de un succes pentru a-și asigura prima poziție în grupa A. Robin Le Normand a deschis scorul pentru iberici, iar Khvicha Kvaratskhelia a egalat pentru oaspeți. Gavi s-a accidentat la genunchi în prima repriză și a fost înlocuit de Oihan Sancet. Mijlocașul Barcelonei va fi supus unor teste, dar problemele ar putea fi destul de grave.
În minutul 55, Jose Gaya a primit o pasă în partea stângă a atacului Spaniei și a centrat pe bara a doua pentru Ferran Torres. Jucătorul Barcelonei a reluat cu capul și și-a adus echipa în avantaj. Ibericii au dus scorul la 3-1, cu 18 minute înainte de final, datorită unui autogol.
În partidele disputate de la ora 16:00 și 19:00, Ungaria a trecut cu 3-1 de Muntenegru, grație dublei semnate de Dominik Szoboszlai și golului lui Adam Nagy din finalul partidei.
Serbia a obținut și ea calificarea la EURO 2024 în urma egalului, 2-2, cu Bulgaria. Sârbii nu au mai fost la un turneu final al Campionatului European din 2000, astfel că vor trece 24 de ani de la acea performanță.
Romelu Lukaku a făcut o partidă senzațională pentru Belgia și a marcat 4 din cele 5 goluri ale victoriei cu Azerbaidjan. Toate golurile atacantului au venit într-un interval de 20 de minute, în prima repriză, iar Trossard a închis tabela.
Lukaku a încheiat preliminariile ca golgheter, cu 14 reușite și un assist. Atacantul este al treilea cel mai bun marcator la nivel de naționale, în Europa, cu 83 de goluri. Ferenc Puskas (84 de goluri) și Cristiano Ronaldo (126 de goluri) se află pe primele două poziții.
Citește și:

Preliminariile EURO 2024 – Rezultatele zilei

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo