Cristiano Ronaldo a plâns în hohote după triumful din Nations League și a pus capăt speculațiilor privind viitorul său
Actualizat 09/06/2025 la 09:55 GMT+3
Cristiano Ronaldo a făcut lumină în privința echipei la care va evolua din sezonul viitor, în urma victoriei obținute de Portugalia în finala Nations League. Căpitanul lusitanilor a plâns în hohote la capătul loviturilor de departajare, câștigând pentru a doua oară acest trofeu.
Cristiano Ronaldo
Credit imagine: Getty Images
Portugalia a devenit duminică seară prima echipă națională care câștigă UEFA Nations League de două ori. Lusitanii au învins Spania în urma loviturilor de departajare, după ce tabela arăta 2-2 la capătul prelungirilor, ratarea lui Alvaro Morata fiind decisivă în determinarea campioanei din 2025.
Cristiano Ronaldo a privit penalty-urile de pe margine. Veteranul portughez nu a mai putut continua meciul din minutul 88, cedând fizic, dar acesta și-a pus amprenta pe rezultatul ultimului act disputat la Munchen, marcând golul de 2-2, care a dus meciul în prelungiri.
Precum în finala EURO 2016, Cristiano a trăit la intensitate maximă prelungirile, iar de această dată și loviturile de departajare, de pe margine, iar momentul victoriei l-a surprins prăbușit pe gazon, plângând în hohote:
"Mereu este special să câștigi un trofeu cu echipa națională. Chiar dacă l-am mai câștigat pe acesta înainte, este ca primul pentru mine. Știți cât de pasionat sunt în asemenea momente. E special pentru Portugalia și pentru portughezi. Copiii și soția mea sunt spanioli și mereu fac glume. Momentul acesta îmi va da mai multă încredere", a declarat Ronaldo, citat de RMC.
Ronaldo a anunțat că rămâne la Al-Nassr
Totodată, la capătul meciului disputat duminică, Ronaldo a ținut să clarifice situația sa contractuală și a spus că va continua să joace la Al-Nassr și din sezonul viitor, după ce spusese în cadrul conferinței de presă dinaintea meciului că nu va merge la Campionatul Mondial al Cluburilor: "Practic, nimic nu se va schimba. O să fie Al-Nassr? Da", a adăugat acesta.
Informația privind prelungirea contractului cu Al-Nassr a apărut în urmă cu o săptămână, după zile întregi în care Ronaldo a fost propus majorității echipelor care participă la Mondialul Cluburilor, iar acesta a pus punct speculațiilor odată cu încheierea ultimului său meci din acest sezon.
Ronaldo a avut numai cuvinte de laudă pentru selecționerul Roberto Martinez, care a bifat prima performanță importantă pe banca Portugaliei: "Această generație merita un astfel de triumf, mai ales selecționerul. Nu a fost corect ce i s-a întâmplat. L-au criticat prea mult. El trebuie să fie selecționerul Portugaliei pentru pasiunea pe care o aduce la antrenamente și meciuri. Având în vedere că nu e portughez, îl apreciez și mai mult. A învățat portugheza, merită mai mult respect", a încheiat Ronaldo.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
Portugal
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2223.png)
2
2
Spain
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2203.png)
Portugal câștigă la penaltiuri 5-3
Promo
Promo