"Povestea? Încă se scrie". Cristiano Ronaldo, convins să semneze prelungirea cu Al-Nassr pentru un salariu mai mare

Cristiano Ronaldo va continua să joace pentru Al-Nassr și din sezonul viitor. După ce ar fi dat indicii despre o posibilă plecare de la clubul saudit, se pare că golgheterul portughez a fost convins să semneze prelungirea contractului scadent în această vară.

Roland Garros 2025 începe pe 25 mai și va fi în exclusivitate în România pe Eurosport și Max

Sursa video: Eurosport

Cristiano Ronaldo a fost în centrul atenției în ultima săptămână, după ce mesajul său de la finalul ultimului meci jucat în acest sezon pentru Al-Nassr a făcut înconjurul lumii. Portughezul scria că: "Acest capitol s-a terminat! Povestea? Încă se scrie. Vă mulțumesc tuturor", iar lumea fotbalului a "explodat".
Această postare a fost percepută ca un mesaj de "adio" al portughezului, care avea contract cu saudiții până la finalul lunii iunie. Ronaldo nu acceptase propunerea de prelungire înaintată de conducerea lu Al-Nassr încă din iarnă, iar toate indiciile duceau spre o eventuală plecare a legendei lusitane.
Aceste zvonuri au fost alimentate și de declarațiile lui Gianni Infantino, președintele FIFA, care spunea că s-ar putea să-l vedem pe Cristiano jucând în ediția de debut a Campionatului Mondial al Cluburilor. Astfel, echipe precum Al Hilal, Wydad Casablanca, Monterrey sau chiar Inter Miami au fost văzute ca posibile destinații pentru acesta.
Se pare că Fondul Public de Investiții al Arabiei Saudite i-ar fi oferit oportunitatea lui Ronaldo să semneze cu una dintre forțele campionatului, Al Hilal sau Al Ahly, dar se pare că portughezul a decis să rămână la clubul pentru care joacă de la începutul anului 2023.
Citește și:

Cristiano Ronaldo își continuă "povestea" la Al-Nassr

În decursul zilei de vineri, 30 mai, a apărut informația conform căreia Cristiano Ronaldo ar fi semnat deja noul său contract alături de Al Nassr, pentru un salariu mai mare, de aproape 200 de milioane de euro pe an. Conform Footmercato, Ronaldo a acceptat toate condițiile noii înțelegeri și semnat un contract valabil până în 2027, astfel acesta va mai rămâne cel puțin două sezoane la Al Nassr, până când va avea 42 de ani.
Cristiano a luat decizia de a rămâne la Al Nassr în ciuda rezultatelor dezamăgitoare din ultimul sezon. Aceștia au terminat campionatul pe locul 3 și au ratat calificarea în Liga Campionilor Asiei. În Două sezoane și jumătate petrecute în Arabia Saudită, Ronaldo a marcat 93 de goluri, dar nu a cucerit niciun trofeu.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo