PSG a anunțat lotul pentru finala Champions League. Sâmbătă, parizienii se vor duela cu Inter
Kvaratskhelia a revenit în lotul lui PSG și este apt pentru finala Champions League. Vineri, parizienii au anunțat lista de jucători disponibili pentru meciul cu Inter.
Roland Garros 2025 începe pe 25 mai și va fi în exclusivitate în România pe Eurosport și Max
Sursa video: Eurosport
Finala Champions League din acest sezon le va aduce față în față pe PSG și Inter, sâmbătă, de la ora 22:00. Meciul se va disputa la Munchen, iar la centru se va afla Istvan Kovacs, marcând un moment special, el fiind doar al treilea arbitru român care conduce ultimul act al competiției.
Ultimele dăți când un arbitru român a oficiat o finală a Champions League, echipele italiene nu au avut noroc. Nicolae Rainea a arbitrat în 1983, când Hamburg a învins Juventus cu 1-0, iar Ion Crăciunescu a fost la centru în 1995, când Ajax s-a impus cu același scor în fața lui AC Milan.
Deși a terminat faza principală pe locul 15, PSG a avut un parcurs spectaculos în fazele eliminatorii. Formația pariziană a trecut cu stil de Brest (10-0), a învins dramatic Liverpool (1-1, 4-1 la penalty-uri) și a oferit victorii spectaculoase împotriva lui Aston Villa (5-4) și Arsenal (3-1). Cu o singură finală de Champions League disputată anterior, în 2020, și pierdută în fața lui Bayern, PSG este pregătită să facă istorie.
Cu o zi înaintea disputei, campioana din Hexagon a anunțat lotul care se va afla la Munchen. Kvaratskhelia, care a lipsit de la finala Cupei Franței, se află pe lista jucătorilor disponibili pentru finală.
Lotul lui PSG pentru finala cu Inter:
- Portari: Donnarumma, Safonov, Arnau Tenas.
- Fundași: Hakimi, Kimpembe, Marquinhos, L. Hernandez, Nuno Mendes, Beraldo, Pacho.
- Mijlocași: Fabian Ruiz, Vitinha, Mayulu, Zaire-Emery, Neves.
- Atacanți: Kvaratskhelia, Ramos, Dembele, Doue, Lee, Barcola, Mbay.
Istvan Kovacs este pregătit pentru finală
Înaintea partidei, Istvan Kovacs, care a fost desemnat arbitrul finalei Champions League, a oferit un interviu pentru UEFA. Românul a povestit, printre altele, cum a primit vestea delegării sale la duelul dintre PSG și Inter.
"A fost uimitor să primesc apelul de la Roberto Rosetti (n.r. șeful comisiei de arbitri UEFA). A fost un moment foarte fericit și o senzație copleșitoare după atâția ani de muncă să fiu desemnat pentru cel mai important meci intercluburi din lume.
La începutul fiecărui sezon, visezi să arbitrezi o finală, iar Champions League este cea mai mare realizare posibilă. Sunt foarte mulțumit, nu doar pentru mine, ci și pentru colegii mei.
Aș dori să mulțumesc UEFA, Comisiei de Arbitri, Federației Române de Fotbal și tuturor celor care ne-au sprijinit de-a lungul timpului, în special mentorului meu, Istvan Szilagyi, și președintelui CCA, Kyros Vassaras, care a făcut o treabă fantastică în ultimii 11 ani", a declarat Istvan Kovacs, pentru UEFA.
Finala Champions League dintre PSG și Inter, programată sâmbătă seară, de la ora 22:00, va fi transmisă în format LIVE TEXT pe Eurosport.ro și pe aplicația Eurosport.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
Paris Saint-Germain
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4094.png)
5
0
Internazionale
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4215.png)
Comentariu
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/07/image-19c5c715-2ca1-4fe3-9eb2-58a69c434231-68-310-310.jpeg)