Eroul finalei Europa League 2024, tot mai aproape de Interul lui Chivu! Atuurile nerazzurrilor
Cristi Chivu îl dorește pe Ademola Lookman de la Atalanta, la Inter, iar afacerea e tot mai aproape de a se realiza. Nerazzurrii au câteva atuuri pentru a finaliza transferul, fondul de investiții care susține clubul fiind dispus să mărească oferta pentru eroul finalei Europa League don 2024.
Lamine Yamal a preluat legendarul tricou cu numărul 10 de la FC Bracelona
Sursa video: Eurosport
Inter se află în negocieri cu Atalanta pentru transferul lui Ademola Lookman, iar nerazzurrii încearcă, între timp, să îi facă loc atacantului nigerian prin vânzarea unui jucător care nu se află în planurile de viitor ale lui Cristi Chivu.
Atalanta cere 50 de milioane, nerazzurrii au oferit până acum 40 de milioane, dar mizează și pe dorința jucătoarului de a ajunge pe Giuseppe Meazza.
Inter nu renunță la principalul său obiectiv, Ademola Lookman, iar pentru a-l aduce la Milano este pregătit să intervină și Oaktree. Fondul californian de investiții, proprietar al clubului nerazzurro, este dispus să sprijine o creștere a ofertei financiare pentru Atalanta.
Serie A Enilive
Cristi Chivu a primit o veste uriașă după titlul cu Inter! "Vrea să rămână"
acum 4 ore
În următoarele zile, Lookman și conducerea Atalantei vor avea o nouă discuție față în față, jucătorul fiind recuperat aproape complet după ultima accidentare. Un rol important pentru echipa lui Cristi Chivu îl joacă voința nigerianului, care își dorește exclusiv să ajungă la Milano, după ce eroul finalei Europa League din 2024 a întrerupt negocierile cu Napoli.
Între timp, Atalanta și-a întărit atacul cu Kamaldeen Sulemana și este foarte probabil să aștepte o contraofertă mai mare decât cei 40 de milioane de euro pentru Lookman, notează Corriere dello Sport.
Un alt aspect favorabil îl reprezintă faptul că Lookman mai are contract cu Atalanta doar până în 2027.
Inter îi face loc lui Lookman
În timp ce negocierile dintre Inter și Atalanta continuă pentru transferul lui Ademola Lookman, conducerea de pe "Giuseppe Meazza" se pregătește să-l vândă pe Mehdi Taremi pentru a-i face loc atacantului nigerian.
Vârful iranian a ajuns liber de contract la Inter în urmă cu un an, dar nu a impresionat în tricoul nerazzurrilor, astfel conducerea lui Inter, dar și Cristi Chivu, sunt dispuși să-l cedeze în această vară, mai ales pentru a face spațiu noilor transferuri.
Fosta campioană a Italiei a trimis o primă ofertă pe numele lui Ademol Lookman, dar diferența dintre aceasta și evaluarea celor de la Atalanta este în jur de 10 milioane de euro. Astfel, formația lui Chivu ar putea reinvesti banii de pe viitorul transfer al lui Taremi pentru a-l achiziționa pe nigerian.
Presa din Italia sugerează că internaționalul iranianprezintă interes pentru două echipe din Premier League. Fulham și West Ham sunt cele două echipe din Anglia l-ar transfera pe vârful ajuns la 33 de ani. Totodată, și Beșiktaș ar fi o variantă pentru acesta. Se pare că turcii au avut deja discuții cu cei de la Inter pentru un eventual transfer al lui Taremi.
Taremi mai are doi ani de contract alături de Inter, dar cele 3 goluri marcate de-a lungul sezonului trecut nu au fost de ajuns pentru a-și asigura locul și pentru stagiunea imediat următoare. Inter l-a transferat deja pe Ange-Yoan Bonny, iar printre atacanții lui Chivu se mai numără frații Sebastiano și Pio Esposito, în afara titularilor Lautaro Martinez și marcus Thuram.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
Internazionale
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4215.png)
5
0
Torino
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4128.png)
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/07/30/image-c20e9bcd-5ac3-4bb3-bf46-2d67f4f41517-68-310-310.jpeg)