Istvan Kovacs, pregătit pentru finala Champions League! Cum a aflat că a fost delegat + Ce obiceiuri are în ziua meciului

PSG o va înfrunta sâmbătă seară, de la ora 22:00, la Munchen, pe Inter, în finala Champions League. Înaintea partidei, arbitrul Istvan Kovacs, delegat pentru prima dată în carieră la un astfel de meci, a vorbit despre cum a primit vestea că va fi la centrul finalei și cum se pregătește pentru duelul de la Munchen.

Roland Garros 2025 începe pe 25 mai și va fi în exclusivitate în România pe Eurosport și Max

Sursa video: Eurosport

PSG va juca sâmbătă seară, de la ora 22:00, la Munchen, împotriva celor de la Inter, în ultimul act al celei mai importante competiții intercluburi de pe continent.
Înaintea partidei, Istvan Kovacs, care a fost desemnat arbitrul finalei Champions League, a oferit un interviu pentru UEFA. Românul a povestit, printre altele, cum a primit vestea delegării sale la duelul dintre PSG și Inter.
"A fost uimitor să primesc apelul de la Roberto Rosetti (n.r. șeful comisiei de arbitri UEFA). A fost un moment foarte fericit și o senzație copleșitoare după atâția ani de muncă să fiu desemnat pentru cel mai important meci intercluburi din lume.
La începutul fiecărui sezon, visezi să arbitrezi o finală, iar Champions League este cea mai mare realizare posibilă. Sunt foarte mulțumit, nu doar pentru mine, ci și pentru colegii mei.
Aș dori să mulțumesc UEFA, Comisiei de Arbitri, Federației Române de Fotbal și tuturor celor care ne-au sprijinit de-a lungul timpului, în special mentorului meu, Istvan Szilagyi, și președintelui CCA, Kyros Vassaras, care a făcut o treabă fantastică în ultimii 11 ani", a declarat Istvan Kovacs, pentru UEFA.

Istvan Kovacs, pregătit pentru finala Champions League

Românul a vorbit și despre ce program are în ziua unui astfel de meci, dezvăluind ce obiceiuri respectă de fiecare dată, rutină care îl ajută să fie concentrat și pregătit de joc.
"De obicei, nu iau micul dejun. Merg cu echipa mea la o plimbare scurtă de aproximativ o oră și beau un ceai cu câteva biscuiți. În jurul orei 13:00 iau prânzul, de obicei pui cu paste și salată, iar apoi dorm una sau două ore.
Cu trei ore înainte de meci, mă trezesc, ascult puțină muzică, fac un duș, mă bărbieresc și apoi sunt gata să merg la stadion, complet concentrat și pregătit", a spus Istvan Kovacs.
La Munchen, centralul va fi asistat la cele două margini de conaționalii Mihai Marica și Ferencz Tunyogi, în timp ce al 4-lea oficial va fi portughezul Joao Pedro Silva Pinheiro. În camera VAR va fi un alt român, Cătălin Popa, alături de olandezii Paulus Von Boekel și Dennis Johan Higler.
Finala Champions League dintre PSG și Inter, programată sâmbătă seară, de la ora 22:00, va fi transmisă în format LIVE TEXT pe Eurosport.ro și pe aplicația Eurosport.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo