Eurosport
Vasili Hamutovski nu dă nicio șansă naționalei Belarusului: "România are șanse bune dacă joacă agresiv"
De
Publicat 28/03/2023 la 16:42 GMT+3
România dă piept cu Belarus în această seară în etapa a 2-a a preliminariilor EURO 2024, iar Vasili Hamutovski nu le dă nicio șansă compatrioților săi în fața tricolorilor lui Edward Iordănescu, punctând faptul că generația actuală a României este de mare perspectivă.
Vasili Hamutovski
Credit imagine: Eurosport
Naționala României urmează să aibă parte astăzi de al 2-lea test în vederea obținerii calificării la următoarea ediție a Campionatului European, după ce a învins Andorra în deplasare cu 2-0 în runda inaugurală a preliminariilor.
Adversara tricolorilor este a 2-a cea mai slab cotată selecționată din grupa I, cea din Belarus, astfel că fanii români așteaptă o victorie diseară pe Arena Națională din București.
Vasili Hamutovski, convins că Belarus nu are nicio șansă în fața României
Vasili Hamutovski este unul dintre puținii fotbaliști bieloruși care au evoluat în fotbalul românesc, reușind să impresioneze cu prestațiile sale în perioada iulie 2003 - ianuarie 2006, când a îmbrăcat tricoul roș-albastru, având cea mai prolifică perioadă a carierei sale. Acesta a bifat 26 de selecții la prima reprezentativă a Belarusului și cunoaște bine fotbalul din viitoarea adversară a tricolorilor.
Într-o intervenție pentru As.ro, fostul portar al Stelei a vorbit despre diferența de nivel dintre cele două echipe care se vor înfrunta în această seară, sugerând că elevii lui Edward Iordănescu sunt clar favoriți mai ales dacă vor încerca să joace agresiv.
Mai mult, Hamutovski se arată dezamăgit de cum arată fotbalul din țara sa și implicit echipa națională, spunând că Belarus nu progresează deloc, spre deosebire de naționala României care are în componență jucători de mare perspectivă în viitorul apropiat.
"Dacă românii nu joacă lent și ridică ritmul, echipa noastră națională o să aibă multe probleme. Avem cea mai slabă națională din istoria țării. După înfrângerea cu Belgia, 0-8, l-au dat afară pe antrenorul principal, dar mâna lui dreaptă și tot staff-ul au rămas. De 4-5 ani regresăm.
Diferența dintre echipe este că la voi am văzut un lot cu 80% din jucători care sunt în Europa, nu în echipe prea puternice, dar în campionate europene. La noi joacă în Kazahstan, în Cipru. Sunt campionate care nu au calitate. România are șanse bune dacă joacă agresiv. Jucătorii noștri nu știu tactic cum să iasă din presiune. Belarus e țara mea, mă doare inima.
Ce s-a întâmplat cu naționala, cu fotbalul nostru..mă doare inima, mă doare sufletul. Voi acum schimbați generația. Naționala voastră are perspectivă mare în 2-3 ani și o faceți un pas în față. Noi nu avem nicio șansă, problema e că nu progresăm", a declarat Vasili Hamutovski.
Citește și:
Trei jucători vor lipsi din lotul lui Iordănescu contra Belarus
Edi Iordănescu a decis pe ce jucători se va baza la duelul din această seară contra selecționatei din Belarus, iar conform site-ului oficial al UEFA, Adrian Șut, Ionuț Nedelcearu și Marius Ștefănescu sunt jucătorii lăsați în afara lotului.
Lotul României pentru meciul cu Belarus
Pentru Adrian Șut (FCSB) și Marius Ștefănescu (Sepsi OSK) va fi al 2-lea meci în care nu se află pe lista selecționerului, însă rămân totuși în atenția lui Edi Iordănescu pentru următoarele meciuri din campania de calificare la EURO 2024.
Programul Grupei I, preliminariile pentru EURO 2024
28 martie 2023
16 iunie 2023
19 iunie 2023
9 septembrie 2023
12 septembrie 2023
12 octombrie 2023
15 octombrie 2023
18 noiembrie 2023
21 noiembrie 2023
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo