Xherdan Shaqiri se teme de România! Ce atacant al tricolorilor crede că ar putea da lovitura Elveției

România întâlnește Elveția în etapa a 4-a a preliminariilor EURO 2024. Xherdan Shaqiri se teme de George Pușcaș, atacant pe care îl cunoaște din perioada petrecută la Inter, însă nu concepe ca naționala sa să rateze victoria.

Xherdan Shaqiri celebrates

Credit imagine: Getty Images

România se deplasează în Elveția pentru o partidă din etapa a 4-a a prelimianriilor pentru Campionatul European 2024. Cele două sunt singurele formații neînvinse din grupa I, însă adversarii tricolorilor sunt mari favoriți.
Xherdan Shaqiri crede că atacantul care i-ar putea pune probleme Elveției este George Pușcaș, cu care se cunoaște din perioada petrecută la Inter și care a fost titular în remiza cu Kosovo. Shaqiri evoluează la Chicago Fire, după ce a mai trecut pe la Bayern, Liverpool și Lyon
"Am mulți, mulți prieteni din toată lumea, nu doar din România, dar se află și români pe acolo, desigur. Îmi amintesc de atacantul cu care am jucat la Inter, Pușcaș, da, un nume faimos, nu? Am jucat cu el la Inter, îl cunosc, sunt bucuros să îl revăd mâine, dacă e cu echipa.
Suntem încrezători, pe drumul cel bun spre Germania și vrem să facem un meci bun mâine, știm că România are o echipă bună, jucătorii vin din campionate bune, joacă în Italia, în România de asemenea, e un grup care are calitate, vor veni aici să încerce să obțină ceva. Sunt destul de sigur că trebuie să jucăm bine pentru a învinge România.
Sper că nu, dar e fotbal, dacă face un meci bun, știu că are calitate, acum e mai în vârstă, la Inter era foarte tânăr, îmi amintesc că se antrena în plus, are un șut puternic și nu are nevoie de multe ocazii pentru a marca. Trebuie să fim atenți, sper să nu înscrie mâine.
Eu întotdeauna vreau să marchez, indiferent de meci. Vreau să joc bine, ca întotdeauna, să ajut echipa cu goluri și pase, putem să avem succes împreună", a spus Xherdan Shaqiri înainte de Elveţia – România.
Citește și:

Granit Xhaka i-a luat de sus pe elevii lui Edi Iordănescu

Meciul se va juca la Lucerna, acolo unde adversarii noștri au mai evoluat de 20 de ori, având un bilanț de pus în ramă. 15 victorii, 3 egaluri și 2 înfrângeri are naționala Elveției pe acest stadion (16.800 de locuri) și pornește ca mare favorită și luni, de la ora 21:45. Ce este interesant, însă, este că România le-a produs una din acele două înfrângeri, într-un amical disputat în 2012, prin golul lui Gicu Grozav.
Granit Xhaka, fotbalistul lui Arsenal, a comentat victoria cu 2-1 din Andorra, dar a vorbit și despre meciul cu naționala antrenată de Edi Iordănescu. Mijlocașul a fost chestionat asupra scorului surprinzător din etapa trecută, specialiștii așteptându-se la o victorie mult mai clară a elvețienilor, și a declarat că nu concepe ca echipa lui să nu fie la EURO, luându-i de sus pe români.
"La sfârșitul campaniei, când ne vom califica la Euro, nimeni nu va mai întreba scorul meciului nostru cu Andorra. Avem trei meciuri, nouă puncte. Dacă batem și luni, totul va fi perfect.
Sincer, n-am mai văzut România în ultimii ani. Totuși, românii au avut întotdeauna jucători tari. Îi vom analiza și vom păstra cele trei puncte acasă. Cu tot respectul, noi n-ar trebui să ratăm Euro", a declarat Granit Xhaka.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo