Eurosport
România - Germania 0-1. Nicolae Stanciu a explicat ratarea din finalul partidei
De
Publicat 28/03/2021 la 23:46 GMT+3
România - Germania 0-1. Nicolae Stanciu a vorbit despre ocazia importantă pe care a ratat-o în finalul partidei.
România - Germania
Credit imagine: Eurosport
”Știam că ne așteaptă un meci greu, care ne va epuiza fizic. Cred că în repriza a doua am arătat mai bine, am avut și ocazii clare. Nu știu dacă am mulțumit pe toată lumea, nici noi nu suntem mulțumiți pentru că am pierdut.
Germania e favorită, este echipa cea mai puternică, dar de multe ori am reușit să jucăm de la egal la egal Am simțit că putem egala. Toată lumea era supărată în vestiar, pentru că simțeam că putem mai mult”, a declarat Stanciu la PROTV, după meci.
”Eram concentrat să iau fața fundașului, nu l-am văzut pe Pușcaș, am încercat să dau pe scurt, îmi pare rău că am ratat. Dar trebuie să mergem înainte și să rămânem cu ce a fost bun din acest meci”, a completat el.
ROMÂNIA - GERMANIA 0-1. FLORIN NIȚĂ, CEL MAI BUN JUCĂTOR AL TRICOLORILOR
Germania a controlat total jocul și a dominat copios prima parte a partidei. De altfel, această dominare s-a și concretizat în minutul 17 atunci când pasa excelentă a lui Havertz l-a găsit perfect pe Gnabry în careu, cel care a deschis scorul fără probleme din fața lui Niță.
Repriza a doua a continuat în același ritm. Germania a avut mingea și a completat aproximativ de trei ori mai multe pase decât naționala noastră. De cealaltă parte, România l-a avut pe Niță, cel care a fost decisiv în mai multe rânduri și a salvat mai multe goluri ca și făcute.
Germanii au făcut o singură schimbare până în minutul 90 iar finalul partidei i-a surprins pe tricolori dominând meciul și fiind chiar aproape de a marca prin Stanciu, însă în cele din urmă nemții au fost cei care au plecat cu cele trei puncte.
Așadar România pierde, previzibil, cu Germania și rămâne cu trei puncte după primele două partide din preliminariile Campionatului Mondial din Qatar. Pentru tricolori urmează meciul cu liderul surpriză al grupei, Armenia, miercuri de la 19:00.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo