4 grupe din zona Europa îşi decid primul loc şi calificarea directă la CM. Situaţia în clasamente şi ce surprize pot să apară
Publicat 16/11/2025 la 13:32 GMT+2
30 de echipe s-au calificat deja la Campionatul Mondial, doar 3 dintre ele asigurându-şi matematic prezenţa din zona Europa. În următoarele zile, vom şti cu exactitate cine de pe "bătrânul continent" merge cu siguranţă la turneul final şi nu e exclus să asistăm la unele surprize: 4 grupe își joacă încă locul 1.
Fotbalul: Povestea mea - Stelea: "Maradona era incredibil de inteligent și cu o tehnică nemaivăzută"
Sursa video: Eurosport
Franţa, Anglia şi Croaţia s-au calificat deja la Campionatul Mondial din preliminariile pentru zona Europa, în timp ce Olanda, Norvegia, Belgia şi Spania au biletele pentru turneul final ca şi acontate, doar o minune privându-le de prezenţa la CM din SUA, Canada şi Mexic (Haaland&Co ar trebui, de exemplu, să piardă la 9 sau mai multe goluri cu Italia, în timp ce "Furia Roja" mai ratează calificarea doar în cazul unei înfrângeri la 7 sau mai multe goluri cu Turcia).
Totuși, există nu mai puţin de 4 grupe în care calificarea directă se va decide în urma ultimelor partide, care vor avea loc în următoarele zile. Nu e total exclus ca măcar una dintre Germania, Danemarca, Austria sau Portugalia să ajungă la baraj, astfel că mai jos vă prezentăm situaţia celor 4 grupe care stau sub semnul întrebării.
Situaţia în preliminarii, în grupele europene pentru Campionatul Mondial
Cu Germania și Slovacia la egalitate (12 puncte), ultima etapă a Grupei A va aduce o adevărată "finală": cele două echipe se vor înfrunta în meci direct pentru primul loc. Câștigătoarea va termina grupa cu 15 puncte și se va califica direct. O remiză ar favoriza Mannschaftul, care are golaverajul superior. Irlanda de Nord, cu 6 puncte, nu le mai poate ajunge din urmă, în timp ce Luxemburg se află la coada grupei, fără vreun punct. În concluzie, meciul Germania-Slovacia va decide absolut totul, nemţii fiind, bineînţeles, favoriţi să ajungă direct la CM.
Clasament Grupa A
1. Germania - 12 puncte (10-3)
2. Slovacia - 12 (6-2)
3. Irlanda de Nord - 6 (6-6)
4. Luxemburg - 0 (1-12)
În Grupa C, Danemarca conduce cu 11 puncte, urmată îndeaproape de Scoția cu 10, în timp ce Grecia (6) și Belarus (1) sunt deja în "afara competiției". Ultima etapă va marca şi aici o confruntare decisivă, în Scoția: câștigătoarea dintre ţara gazdă și Danemarca își va asigura calificarea directă la Cupa Mondială. Robertson&Co au nevoie de un succes pentru prezenţa la Mondial, grupa îndreaptându-se spre un final dramatic, în care orice detaliu ar putea conta.
Clasament Grupa C
1. Danemarca - 11 puncte (14-3)
2. Scoţia - 10 (9-5)
3. Grecia - 6 (10-12)
4. Belarus - 1 (4-17
Şi Grupa F rămâne captivantă: Portugalia conduce, cu 10 puncte, și își controlează propriul destin, după ce a ratat deja de două ori calificarea matematică la CM. Acum, fără Ronaldo, suspendat, lusitanii au meci acasă cu Armenia, ultima clasată în grupă, cu 3 puncte. O victorie a formaţiei lui Roberto Martinez ar însemna 13 puncte acumulate și le-ar asigura calificarea indiferent de celelalte rezultate.
Probabil Bruno Fernandes&Co nu se vor împiedica de Armenia, dar am inclus această grupă pe listă pentru că în spatele Portugaliei se află Ungaria (8 puncte) și Irlanda (7), care păstrează şanse teoretice de a prinde Mondialul direct. Cel mai probabil duelul direct dintre cele două va fi o luptă pentru locul doi: maghiarii au nevoie de egal pentru baraj şi de un succes la scor pentru primul loc (în speranţa că Portugalia face egal cu Armenia).
Clasament Grupa F
1. Portugalia - 10 puncte (11-6)
2. Ungaria - 8 (9-7)
3. Irlanda - 7 (6-5)
4. Armenia 3 - (2-10)
Lupta pentru primul loc în Grupa H, a noastră, va atinge punctul culminant în ultima etapă, când Austria, lider cu 18 puncte, și Bosnia și Herțegovina, clasată pe locul doi cu 16, se vor înfrunta într-o confruntare directă la Viena, care va decide cine se califică la Cupa Mondială. România (10 puncte), Cipru (8) și San Marino (0) nu mai contează în clasament, dar Arnautovic&Co, care păreau la un moment dat siguri de locul întâi, vor trebui să nu piardă contra unei echipe a Bosniei pe val.
Clasament Grupa H
1. Austria - 18 puncte (21-3)
2. Bosnia - 16 (16-6)
3. România - 10 (12-9)
4. Cipru - 8 (11-11)
5. San Marino (1-32)
30 de naţionale s-au calificat, până acum, matematic, la Mondial:
- 3 din zona CONCACAF: Canada, Mexic, Statele Unite
- 7 din Asia: Australia, China, Iran, Japonia, Coreea de Sud, Arabia Saudită, Uzbekistan
- 9 din Africa: Egipt, Nigeria, Senegal, Maroc, Algeria, Ghana, Camerun, Coasta de Fildeș, Africa de Sud
- 6 din America de Sud: Argentina, Brazilia, Ecuador, Uruguay, Columbia, Paraguay
- 1 din Oceania: Noua Zeelandă
- 3 din Europa: Anglia, Franța, Croația
"Fotbalul - Povestea mea" are invitați de marcă de la Miodrag Belodedici la Bogdan Stelea sau Gabriel Torje, Adrian Iencsi, Gigel Coman, Iulian Miu și Florin Bratu. Fiecare ediție este disponibilă pe HBO Max.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo