Julian Nagelsmann, sub tirul criticilor în Germania, după trei înfrângeri consecutive: "Astăzi vedem limitele acestui antrenor"

Selecționerul Germaniei, Julian Nagelsmann (38 de ani), foarte critic la adresa jucătorilor săi după înfrângerea cu Slovacia de joi (0-2), se află sub presiune înaintea meciului cu Irlanda de Nord, programat în această seară la Koln. Jens Lehmann nu l-a iertat pe actualul selecționer, considerând că lipsa unei cariere de fotbalist la nivel înalt reprezintă un mare minus pentru acesta.

Messi s-a antrenat cu naționala Argentinei, deși nu va juca în ultimul meci din preliminarii (SNTV)

Sursa video: SNTV

Germania a pierdut joi contra Slovaciei (0-2), într-un meci în care atitudinea jucătorilor germani a lăsat foarte mult de dorit.
"A fost foarte dezamăgitor și complet neașteptat. Mai ales împotriva unei mici națiuni de fotbal. Nu e niciodată un semn bun ca cel mai bun jucător al tău să fie portarul, mai ales într-o seară în care echipa pierde. Cu excepția lui Oliver Baumann, nu a fost nimeni de evidențiat după dezastrul din Slovacia. Asta arată clar încurcătura în care se află naționala.", a fostul internațional Jens Lehmann, conform L'Equipe.

Nagelsmann are doar 50% victorii la cârma naționalei

Înainte de eșecul din Slovacia, Germania fusese deja învinsă de Portugalia (1-2) și Franța (0-2) în Final Four-ul Nations League, la începutul lui iunie. Între timp, echipa și-a pierdut și secundul Sandro Wagner, plecat la Augsburg.
"Când ești Germania și pierzi trei meciuri la rând, ori te gândești să schimbi selecționerul, ori trebuie să aduci un plus în staff pentru a acoperi anumite lipsuri", a continuat Lehmann.
După 24 de meciuri pe banca selecționatei, fostul antrenor al lui Bayern are un bilanț aproape identic cu cel al predecesorului Hansi Flick (12 victorii, 6 egaluri și 6 înfrângeri pentru Nagelsmann, față de 12 victorii, 7 egaluri și 6 înfrângeri pentru Flick în 25 de meciuri), concediat cu nouă luni înainte de Euro.

"Astăzi vedem limitele lui Nagelsmann"

Fostul goalkeeper al naționalei Germaniei, Jens Lehmann, consideră că Julian Nagelsmann are anumite limite peste care îi este foarte greu să treacă, cauzate de faptul că nu a jucat fotbal la cel mai înalt nivel.
"A spune că a fost o problemă de atitudine este o scuză ieftină, scuza celor care nu vor să-și recunoască greșelile. Astăzi vedem limitele lui Nagelsmann, un antrenor foarte tânăr, care nu a jucat niciodată la cel mai înalt nivel. Îi lipsește acest bagaj, are dificultăți în a citi un meci. A avea un plan e bine, dar uneori trebuie să știi să te adaptezi. El nu știe cum să facă asta.", a adăugat Lehmann.
Germania va evolua în această seară împotriva Irlandei de Nord, meci care va avea loc la Koln.
"Vom fi la Cupa Mondială pentru că avem norocul să jucăm împotriva unor echipe mici. Dar nu progresăm și nu învățăm nimic din greșelile noastre. Să vrei să fii campion mondial este bine să o gândești, dar să o spui tare și răspicat...", a încheiat opinia dură Jens lehmann.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo