Eurosport
Mbappe are ambiții uriașe alături de naționala Franței! "Vreau să fiu din nou campion mondial"
De
Publicat 19/03/2025 la 19:02 GMT+2
Starul fotbalului francez Kylian Mbappe a afirmat că își dorește să cucerească un nou titlu de campion mondial alături de Les Bleus s-a declarat încântat, totodată, de posibilitatea ca Zinedine Zidane să preia la postul de selecționer al Franței după Cupa Mondială din 2026, informează L'Equipe.
Kylian Mbappe
Credit imagine: Getty Images
Într-un interviu difuzat marți seară de postul de televiziune TF1, Mbappe a revenit mai întâi asupra absenței sale de la ultima acțiune a naționalei țării sale, din luna noiembrie 2024.
"Am fost tot timpul în contact cu selecționerul (n.r. Didier Deschamps), am vorbit la telefon, el chiar a venit la Madrid. Așa că știam de ce nu am fost acolo în noiembrie.
A fost o perioadă dificilă, dar cred că a fost cea mai bună decizie pentru toate părțile, inclusiv pentru echipa Franței, pentru că are prioritate față de orice altceva, asupra mea, asupra antrenorului, asupra tuturor jucătorilor. Nu este nimic mai important decât tricoul albastru", a spus atacantul echipei Real Madrid.
"O carieră profesională, o viață, nu este niciodată liniară. Trebuie să accepți că uneori ești cel mai bun, iar alteori nu ești atât de bun. Trebuie să ne întoarcem apoi la muncă pentru că situația poate fi inversată și așa s-a întâmplat", a adăugat el.
xÎntrebat despre viitor, Mbappe și-a dezvăluit următorul vis: "Mă concentrez pe Cupa Mondială din 2026, asta contează pentru mine și pentru grup. Am mai spus-o: vreau să fiu din nou campion mondial. Este un obiectiv prioritar la selecționată".
Chestionat pe tema succesorului lui Didier Deschamps, căpitanul naționalei Franței a spus că plecarea actualului selecționer după Cupa Mondială din 2006 "este o pierdere uriașă, după tot ce a făcut pentru națională, toate titlurile pe care le-a câștigat".
"El a știut să facă să evolueze mentalitatea actuală din cadrul echipei Franței, pentru că atunci când a preluat-o (n.r. în 2012), nu era ceea ce reprezintă astăzi. Vrea să termine în cea mai bună notă și asta vrea întregul grup. Așa că vom încerca să-i aducem un omagiu și să încercăm să câștigăm acest trofeu", a subliniat Mbappe.
Întrebat dacă îl consideră pe Zinedine Zidane antrenorul potrivit să conducă destinele naționalei Franței după plecarea lui Deschamps, Mbappe a răspuns: "Nu sunt eu cel care hotărăște asta.
Încerc să nu vorbesc despre asta pentru că nu este rolul meu și avem deja un selecționer în funcție și este important să avem mereu respect pentru oamenii care sunt acolo.
Cred că dragostea mea pentru Zinedine Zidane nu mai trebuie dovedită. Dacă vine, va fi o mare plăcere, voi fi extrem de fericit dar nu este decizia mea", a conchis căpitanul naționalei Franței, citat de Agerpres.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo