"Ceasul ticăie pentru Abramovich". Incredibil ce motiv invocă pentru a nu-şi respecta promisiunea asumată public în faţa britanicilor
Publicat 18/12/2025 la 08:11 GMT+2
Roman Abramovich a primit un ultimatum din partea autorităţilor engleze: trebuie să "plătească acum" compensaţii de 2,5 miliarde de lire către victimele războiului din Ucraina sau va suporta repercusiuni în faţa instanţei. Oligarhul a întârziat plata folosindu-se de un tertip: şi ruşii ar trebui despăgubiţi, fiind "victimele războiului".
Chelsea owner Roman Abramovich gives a double thumbs up at fulltime after his team won 5-0 during the Premier League match between Chelsea and Everton played at Stamford Bridge London, England, on November 5, 2016.
Credit imagine: AFP
Roman Abramovich a promis, în martie 2022, că va dona toate veniturile nete din vânzarea clubului de fotbal Chelsea (aproximativ 2,5 miliarde de lire sterline) pentru a ajuta victimele războiului din Ucraina. Motivul principal a fost presiunea guvernului britanic și sancțiunile impuse după invazia Rusiei în Ucraina (februarie 2022). Magnatul rus a fost sancționat din cauza legăturilor sale apropiate cu Vladimir Putin, lucru care l-a obligat să vândă clubul.
Guvernul UK a permis vânzarea doar cu o condiție: de bani să nu beneficieze Abramovich personal, ci aceştia să fie direcționați către cauze umanitare pentru victimele războiului. În declarația sa oficială de acum peste 3 ani, miliardarul rus a promis că fondurile vor merge "pentru beneficiul tuturor victimelor războiului din Ucraina", inclusiv pentru nevoile urgente și recuperarea pe termen lung. Acesta a fost un angajament public, făcut prin site-ul oficial al lui Chelsea, pentru a permite finalizarea vânzării către consorțiul american condus de Todd Boehly.
Plata nu a fost făcută nici până acum, banii fiind îngheţaţi într-un cont bancar britanic, din cauza unei dispute privind modul exact în care ar trebui utilizată suma. Concret, Abramovich insistă că cele 2,5 miliarde ar trebui folosiţi pentru "toate victimele războiului", ceea ce înseamnă că și rușii ar putea beneficia.
Britanicii, ultimatum pentru Abramovich
Guvernul britanic, prin vocea lui Sir Keir Starmer, l-a somat pe rus să își respecte angajamentul, altfel va suporta consecințele legale.
"Am un mesaj pentru domnul Abramovich: ceasul ticăie", a spus Starmer pentru BBC.
Oligarhul nu poate accesa banii în baza sancțiunilor britanice, dar veniturile din vânzarea clubului Chelsea îi aparțin în continuare legal.
"Onorează-ți angajamentul pe care ți l-ai asumat și achită suma! Dacă nu o faci, suntem pregătiți să mergem în instanță și să ne asigurăm că fiecare bănuț ajunge la cei ale căror vieți au fost sfâșiate de războiul lui Putin", a mai subliniat Starmer.
Și secretarul de externe, Yvette Cooper, a declarat pentru sursa citată că Abramovich "trebuie să-și onoreze acel angajament şi să plătească acei bani".
Întrebată dacă o bătălie juridică ar putea prelungi procesul ani de zile, Cooper a spus: "Îl îndemn să nu încerce să intenteze alte acțiuni în instanță", confirmând totodată că Guvernul Marii Britanii va sesiza cât de curând instanţa, dacă promisiunea asumată acum 3 ani nu va fi respectată de către oligarul rus.
Joe Cole și Peter Crouch s-au întâlnit cu legendarii Alan McManus și Jimmy White pentru o lecție de snooker și le-au povestit cine sunt cei mai buni fotbaliști la acest sport + cine organiza campionate de billiard la Chelsea. Emisiunea va fi sâmbătă de la ora 18.30 pe Eurosport 1. Toate edițiile sune disponibile pe HBO Max.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo