Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

CFR Cluj află astăzi cu cine joacă în primul tur preliminar al UEFA Champions League

Irina Aldea

Actualizat 10/08/2020 la 13:28 GMT+3

CFR Cluj va juca în primul tur preliminar al UEFA Champions League cu echipa din Malta, Floriana, iar mai apoi, dacă va ajunge în turul secund, cu Dinamo Zagreb.

CFR Cluj s-a calificat în grupele Europa League

Credit imagine: Getty Images

UPDATE / CFR Cluj și-a aflat, luni, adversara posibilă din turul 2 preliminar al UEFA Champions League. Dacă va trece de Floriana FC, CFR Cluj o va întâlni pe Dinamo Zagreb. Dinamo Zagreb este campioana Croației și a câștigat titlul lejer, cu un avans de 15 puncte față de Lokomotiva Zagreb.
În ultimul sezon, Dinamo Zagreb a jucat în grupele UCL, unde a terminat pe ultimul loc, dar a obținut o victorie cu 4-0 în meciul cu Atalanta și două remize cu Șahtior.
UPDATE / CFR Cluj și-a aflat adversara din primul tur preliminar al UEFA Champions League! Ardelenii se vor confrunta cu Floriana, din Malta și vor juca în deplasare. Băieții lui Petrescu nu au mai întâlnit niciodată o echipă din Malta. Meciul se va disputa pe 18 sau 19 august, în Malta. Partida ar putea avea loc pe un teren neutru, dacă gazdele nu pot organiza întâlnirea, din cauza pandemiei de coronavirus.
  • Ferencvaros (Ungaria) - Djiurgardens (Suedia)
  • Celtic (Scoția) - Reykjavik (Islanda)
  • Legia Varșovia (Polonia) - Linfield (Irlanda de Nord) / Drita (Kosovo)
  • Șerif Tiraspol (Moldova) - Fola Esch (Luxemburg)
  • Conah Quai (Țara Galilor) - Sarajevo (Bosnia)
  • Steaua Roșie Belgrad (Serbia) - Europa FC (Gibraltar)
  • Buducnost Podgorica (Muntenegru) - Ludogorets (Bulgaria)
  • Ararat-Armenia (Armenia) - Omonia (Cipru)
  • Floriana (Malta) - CFR Cluj (România)
  • Maccabi Tel Aviv (Israel) - Riga (Letonia)
  • Qarabag (Azerbaijan) - Sileks (Macedonia)
  • Dinamo Tbilisi (Georgia) - KF Tirana (Albania)
  • Dinamo Brest (Belarus) - Astana (Kazahstan)
  • Molde FK (Norvegia) - Kups (Finlanda)
  • Flora Tallin (Estonia) - Suduva (Lituania)
  • MK Celje (Slovenia) - Dundalk (Irlanda)
  • Klavsvik (Insulele Feroe) - Slovan Bratislava (Slovacia)
UPDATE / CFR Cluj este cap de serie în grupa a 3-a, iar adversara se va alege dintre Buducnost Podgorica (Muntenegru), Ararat-Armenia și Floriana (Malta).
UPDATE / A început ceremonia de tragere la sorți de la Nyon!
UPDATE / Aici urmărim în direct tragerea la sorți.
UPDATE / Iată care sunt urnele complete de la Nyon:
Grupa 1 - Capi de serie: Celtic, Legia Varșovia, Ferencvaros
Echipe care nu sunt capi de serie: Djurgårdens, câștigătoarea venită din turul de calificare, KR Reykjavík
Grupa 2 - Capi de serie: Steaua Roșie Belgrad, Sheriff Tiraspol, FK Sarajevo
Echipe care nu sunt capi de serie: Fola Esch, Connah’s Quay, Europa
Grupa 3 - Capi de serie: Ludogorets, CFR Cluj, Omonia Nicosia
Echipe care nu sunt capi de serie: Budućnost Podgorica, Ararat-Armenia, Floriana
Grupa 4 - Capi de serie: Astana Qarabağ, Maccabi Tel-Aviv ,Dinamo Tbilisi
Echipe care nu sunt capi de serie: Dynamo Brest, Riga, Tirana, Sileks
Grupa 5 - Capi de serie: Molde, Dundalk, Slovan Bratislava, Sūduva
Echipe care nu sunt capi de serie: Flora Tallinn, KÍ, Celje, KuPS

Știre inițială

CFR Cluj, campioana României, nu are timp să se concentreze pe vacanță. La doar o șase zile de când a cucerit al treilrea titlu consecutiv în Liga 1, echipa antrenată de Dan Petrescu va experimenta azi, de la ora 13:00, emoţiile UEFA Champions League. Ardelenii urmează să îşi afle adversara din primul tur preliminar.
Gruparea din Gruia va fi cap de serie în tragerea la sorţi care va începe la ora 13:00. Ardelenii au motive să-și facă griji, asta pentru că până în play-off-ul celei mai importane competiţie europeană, toate confruntările se vor juca într-o singură manşă. Prima echipă trasă din urnă va fi gazdă. În sezonul trecut, CFR Cluj a trecut de Astana, Maccabi Tel-Aviv şi Celtic. A fost eliminată de Slavia Praga după ce a pierdut ambele meciuri cu acelaşi scor, 0-1. Şi-a continuat traseul în Europa League, acolo unde s-a oprit în șaisprezecimi.

Campioana Suediei, echipa pe care ardelenii nu vor s-o întâlnească

Antrenorul ardelenilor, Dan Petrescu, se teme că echipa lui va avea ghinion și va trebui să întâlnească cel mai greu adversar posibil, în viziunea lui Petrescu Djurgardens, campioana Suediei.
”Noi sper să schimbăm obiceiul. Să avem și noi noroc, să jucăm acasă. Nu vreau să jucăm cu echipa din Suedia, că șansele nu-s așa mari. Dacă jucăm în Suedia, șansele sunt mai mari la ei. Noi, deocamdată, am pierdut patru jucători importanți și avem probleme. (n.r - cu echipa din Insulele Feroe?) Ați văzut cum i-am bătut pe Feroe cu 1-0 la echipa națională. Dacă avem noroc, cădem acasă, dacă nu avem, picăm în deplasare. Anul trecut n-am avut o singură tragere la sorți bună”, a spus Petrescu pentru Digi Sport.

Adversarii pe care i-ar putea întâlni CFR Cluj în turul 1

  • Fola Esch (Luxemburg);
  • Djugardens (Suedia);
  • Buducnost (Muntenegru);
  • Flora Tallinn (Estonia);
  • Dinamo Brest (Belarus);
  • Riga FC (Letonia);
  • Connah's Quay (Țara Galilor);
  • Klaksvik (Feroe);
  • Europa FC (Gibraltar);
  • Celje (Slovenia);
  • Ararat-Armenia (Armenia);
  • KuPS (Finlanda);
  • Knattspyrnufelag (Islanda);
  • KF Tirana (Albania);
  • Sileks Kratovo (Macedonia de Nord);
  • Floriana (Malta);
  • Linfield (Irlanda de Nord) sau Drita (Kosovo).

Cu cine se poate duela CFR Cluj în Turul II preliminar din Champions League

Dacă va ajunge în turul secund, campioana României nu va mai fi cap de serie. Iată ce adversari ar putea avea acolo:
  • Celtic (Scoția)
  • Dinamo Zagreb (Croația)
  • Astana (Kazahstan)
  • Ludogoreț (Bulgaria)
  • Young Boys Berna (Elveția)
  • Steaua Roșie Belgrad (Serbia)
  • Qarabag (Azerbaidjan)
  • Legia Varșovia (Polonia)
  • Maccabi Tel-Aviv (Israel)
  • Molde (Norvegia)
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo