Eurosport
Ciprian Tătărușanu și-a găsit echipă! Va fi adversarul lui Ronaldo și Benzema, în Arabia Saudită
De
Publicat 07/08/2023 la 13:16 GMT+3
Ciprian Tătărușanu a rămas fără echipă după despărțirea de AC Milan, dar pare să își fi găsit un nou angajament. Portarul va evolua, în proporție foarte mare, în Arabia Saudită, urmând să se dueleze cu Benzema sau Cristiano Ronaldo.
Ciprian Tatarusanu, Milan 2022-2023. Foto di Giuseppe Maffia per Getty Images
Credit imagine: Getty Images
Ciprian Tătărușanu a fost portarul pe care Milan s-a putut baza în ultimele 3 sezoane. Mai mult rezervă a lui Donnnaruma și Maignan, "Tătă" a fost mereu pregătit să apere poarta Milanului și a făcut-o cu succes atunci când aceștia au absentat din diverse motive. Fostul portar al naționalei României a reprezentat mereu și un element de echilibru într-un vestiar complicat cu Ibrahimovic, Rafael Leao sau Giroud, iar fanii au apreciat acest lucru.
Despărțit de italieni la începutul lunii iulie, românul s-a înțeles cu o altă echipă, cu care va semna pe două sezoane. Potrivit GSP, Tătărușanu va evolua în campionatul Arabiei Saudite, la Abha Club.
Viitorul său club a încheiat sezonul trecut pe locul 12 din 16, având un total de 33 de puncte după 30 de etape. Abha a avut cu doar un punct mai puțin decât Al Raed, fosta formație a lui Marius Șumudică.
Tătă a făcut deja vizita medicală, iar anunțul oficial va veni în orele următoare. La Abha Club va fi coleg cu Gregorz Krychowiak, fostul jucător al celor de la Sevilla sau PSG. În prima etapă va avea de apărat împotriva celor de la Al Hilal, echipă care în această vară i-a adus pe Ruben Neves, Milinkovic Savic sau Koulibaly.
Citește și:
Tătărușanu putea rămâne în Serie A
Deși are 37 de ani, Tătărușanu a demonstrat că poate evolua la cel mai înalt nivel, iar echipele din Serie A erau pe urmele sale. Portarul de 1.98 m avea 4 admiratori gata să-i ofere un contract, însă mutarea nu s-a mai concretizat.
Empoli a fost prima echipă care l-a contactat pe român, după ce și-a vândut portarul, Vicario, în Premier League la Tottenham. Cagliari, Torino și Monza erau și ele interesate de serviciile lui Tătărușanu.
Portarul bucureștean a ajuns pentru prima dată în Italia acum 9 ani. Timp de 3 sezoane, Tătărușanu a apărat la Fiorentina, iar apoi a plecat în Franța unde a jucat pentru Lyon și Nantes.
La AC Milan putea ajunge Radu Drăgușin. Conform Milan Web, Rossonerii se pregătesc să facă o primă ofertă pentru fostul fundaș al lui Juventus.
Fosta echipă a lui Ciprian Tătărușanu vede în Drăgușin un jucător cu potențial de creștere, care se poate adapta pe San Siro. Totuși, pentru ca mutarea să se realizeze, milanezii vor să facă un schimb de jucători. Genoa va primi o sumă de bani și jucătorul Matteo Gabbia la schimb.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo