Eurosport
Real Madrid și-a aflat adversara de la Campionatul Mondial al cluburilor! Tabloul semifinalelor
De
Publicat 04/02/2023 la 20:16 GMT+2
Real Madrid - Al Ahly și Flamengo - Al Hilal sunt cele două semifinale de la Campionatul Mondial al cluburilor, care se desfășoară în această perioadă în Maroc.
Asensio e Vinicius esultano per il gol in Real Madrid-Valencia - Liga 2022/2023
Credit imagine: Getty Images
Real Madrid va juca mâine la Mallorca, în La Liga, după care va pleca în Maroc, unde va încerca să câștige primul trofeul al sezonului, la Campionatul Mondial al Cluburilor. Campionii Europei și-au aflat azi adversara din semifinale, care va fi Al Ahly, câștigătoare a Ligii Campionilor Africii.
Egiptenii s-au calificat dramatic în careul de ași, după o victorie la limită contra amercanilor de la Seattle Souders, scor 1-0. Unicul gol al meciului a fost marcat de Afsha în minutul 88.
Celălalt sfert de finală, care le-a adus față în față pe Wydad (Maroc) și Al Hilal (Arabia Saudită), a fost și mai plin de suspans. Gazdele au condus cu 1-0 (Al Amloud, min.52) până în prelungiri, când saudiții au trimis meciul în prelungiri grație unui penalty transformat de Mohamed Kanno. Deși au jucat în 10 oameni reprizele suplimentare, marocanii au rezistat până la penalty-uri, dar acolo au clacat. Toți cei 5 jucători de la Al Hilal au marcat de la punctul cu var, iar ratarea lui Yahia Attiyat Allah a făcut diferența. Așadar, în cea de-a doua semifinală se vor duela Al Hilal și Flamengo, câștigătoarea ultimei ediții din Copa Libertadores.
Programul semifinalelor de la Campionatul Mondial al Cluburilor
Real Madrid, cea mai titrată echipă la Campionatul Mondial al Cluburilor
Dintre echipele rămase în competiție, doar Real Madrid a cucerit trofeul în trecut. De altfel, madrilenii sunt cea mai titrată echipă la Campionatul Mondial al Cluburilor, cu 4 trofee, ultimul în 2018. Flamengo a jucat o singură finală, în 2019, pierdută în prelungiri contra lui Liverpool (0-1).
Echipele din Europa au dominat această competiție de la înființarea ei, câștigând 14 din cele 18 ediții disputate. Corinthians, de două ori, Sao Paulo și International Porto Alegre sunt singurele echipe din afara Europei care au pus mâna pe trofeu. Mazembe (Congo), Raja Casablanca (Maroc), Kashima Antlers (Japonia), Tigres (Mexic) și Al Ain (Emiratele Arabe Unite) sunt singurele formații non-europene sau non-sud-americane care au ajuns până în ultimul act.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo