Dortmund, victorie spectaculoasă la CM al cluburilor, contra sud-africanilor de la Mamelodi! Jobe Bellingham, primul gol pentru Borussia
Actualizat 21/06/2025 la 20:57 GMT+3
Borussia Dortmund s-a impus cu 4-3 contra sud-africanilor de la Mamelodi Sundowns și este foarte aproape de calificarea în optimi la Campionatul Mondial al cluburilor. Nemții au fost conduși cu 1-0, dar au revenit repede și au avut apoi un avans de 3 goluri, dar nu au fost lipsiți de emoții pe final.
Wimbledon 2025 se vede în direct pe Eurosport și Max în perioada 30 iunie - 13 iulie
Sursa video: Eurosport
Borussia Dortmund a început Campionatul Mondial al cluburilor cu o remiză albă împotriva lui Fluminense, rezultat cu care nemții au fost mulțumiți, deoarece brazilienii au dominat cea mai mare parte a meciului. În a doua partidă, formația lui Niko Kovac a dat piept cu sud-africanii de la Mamelodi Sundowns, care aveau deja 3 puncte, după succesul la limită cu Ulsan HD (1-0).
Duelul de pe TQL Stadium din Cincinnati a început surprinzător, brazilianul Lucas Ribeiro deschizând scorul în minutul 11, la capătul unei acțiuni individuale de toată frumusețea.
Situația era foarte complicată pentru Borussia, dar o eroare colosală i-a adus în meci pe "galben-negri". În minutul 16, portarul Ronwen Williams a pasat direct la Nmecha, care a marcat unul dintre cele mai ușoare goluri ale carierei, restabilind egalitatea.
Borussia a preluat apoi controlul jocului și în minutul 34 a trecut în avantaj. Nemții au recuperat o minge în jumătatea adversă și au dus faza până la capăt, Serhou Guirassy marcând cu capul după o centrare foarte bună a lui Julian Brandt. Atacantul din Guineea a ajuns la 10 goluri înscrise în ultimele 8 partide oficiale.
Se părea că Dortmund va intra cu avantaj minim la pauză, dar în minutul 45 s-a făcut 3-1. Apărarea sud-africanilor a respins slab o minge din propriul careu, balonul a ajuns la Jobe Bellingham, care a înscris primul său gol în tricoul Borussiei cu un șut plasat.
Borussia Dortmund - Mamelodi Sundowns 4-3 | Nemții, aproape de calificarea în optimi la Campionatul Mondial al cluburilor
În partea secundă, cei de la Mamelodi nu au cedat lupta și au avut câteva situații bune de a reveni în joc. Pe fondul dominării echipei din Africa de Sud, Borussia a marcat golul 4. Svensson a centrat din flancul stâng, iar Khuliso Mudau a deviat mingea în proprie poartă.
Era minutul 59 și meciul era deja jucat, dar spectacolul a continuat. La 3 minute distanță, Iqraam Rayners a redus din diferență, în urma unei faze fixe la care Dortmund s-a apărat foarte slab. Sud-africanii au riscat tot mai mult pe final, iar în minutul 90 Lebo Mothiba a redus ecartul la un singur gol.
Deși s-au acordat 6 minute suplimentare, a fost totuși prea târziu pentru o revenire completă și s-a terminat 4-3 pentru formația din Bundesliga.
În urma acestei victorii, Borussia Dortmund a acumulat 4 puncte și e deocamdată lider în grupa F, iar calificarea în optimi ar trebui să fie o formalitate. În celălalt meci al grupei, Fluminense o va întâlni pe Ulsan HD, la noapte, de la ora 1:00. Indiferent de rezultatul acelei partide, Borussia Dortmund va avea nevoie de un egal în duelul cu sud-coreenii din ultima rundă pentru a accede în faza eliminatorie. Cele două formații calificate din grupa F vor juca în optimi cu primele două clasate din grupa E, din care fac parte River Plate, Inter, Monterrey și Urawa Red Diamonds.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
Mamelodi Sundowns
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/103327.png)
3
4
Borussia Dortmund
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4025.png)
Promo
Promo