Real Madrid a construit un buncăr alb de la zero: "Nu este nimic aici". Condițiile de pregătire ale jucătorilor lui Xabi Alonso
Real Madrid a fost nevoită să construiască mai multe clădiri temporare pentru a-și putea desfășura activitatea în cadrul Campionatului Mondial al Cluburilor. Sediul elevilor lui Xabi Alonso este stabilit în Miami.
Inter și Cristi Chivu au ajuns la Los Angeles pentru Campionatul Mondial al Cluburilor
Sursa video: SNTV
O delegație celor de la Real Madrid a ajuns la The Gardens North County District Park, annul trecut, și nu au găsit nimic. Aceasta a fost surpriza departamentului de la Real Madrid responsabil cu organizarea și optimizarea deplasărilor echipei mari, atunci când a efectuat prima vizită la Miami pentru a verifica starea buncărului clubului blanco în vederea Campionatului Mondial al Cluburilor.
Modificările făcute de Real Madrid
Un parc municipal de 33 de hectare, inaugurat în 2019, care dispune de 10 terenuri de iarbă iluminate și proiectate pentru a respecta reglementările FIFA. Terenurile 1 și 2 au fost renovate în mod special, cu gazon de înaltă calitate și sisteme de drenaj rapid, lucrări de construcție și întreținere care au fost posibile datorită unui sprijin de aproape 100 de mii de dolari din partea Palm Beach County Sports Commission, precum și a clubului Real Madrid, care a cerut ca terenul să fie "lăsat să respire" în ultimul an pentru ca ei să înceapă schimbarea gazonului.
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/06/16/image-bd4ab71c-4ab7-4d6a-8d1f-ba14c976882a.jpeg)
Real Madrid
Credit imagine: Getty Images
Totuși, aceasta nu a fost cea mai mare problemă dintre toate. Clubul blanco a fost nevoit să construiască mai multe structuri temporare pentru a-și putea adapta cartierul general din Miami. Instalarea unor corturi climatizate, vestiare, dușuri portabile, zone pentru băi cu gheață destinate recuperării și o sală de forță mobilă – totul a fost gestionat de clubul blanco de la zero.
"Aici nu aveam nimic, noi am realizat totul.", a spus clubul madrilen pentru Marca, aceștia încercând să creeze locul cât mai asemănător cu cel din Valdebebas.
În plus, accesul la antrenamente, care este privat, a fost întărit cu mai multă securitate decât de obicei, inclusiv prin prezența unei secții de poliție portabile chiar lângă terenurile celor de la Madrid). Publicul are acces la celelalte zone ale parcului. Un parc care a fost selectat de FIFA pentru a găzdui echipe participante la Gold Cup, Copa América, Campionatul Mondial 2026 și diverse alte academii din MLS și NWSL.
- Real Madrid se află în grupa H, alături de RB Salzburg, Pachuca și Al Hilal.
- Primul meci al madrilenilor va fi miercuri, 18 iunie, de la ora 22:00, contra saudiților de la Al Hilal.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/05/27/image-bd379966-d810-4b59-b8df-2cb3d65c98cc-68-310-310.jpeg)