Știrile dimineții: Inter, doar o remiză la debutul lui Chivu pe banca tehnică! Sergio Ramos, jucătorul meciului
Știrile dimineții: Inter a obținut doar o remiză cu Monterrey, scor 1-1, la Campionatul Mondial al Cluburilor, în primul meci cu Cristi Chivu pe banca tehnică. Noaptea trecută s-a jucat și meciul dintre Ulsan HD și Mamelodi, încheiat cu victoria sud-africanilor, scor 1-0. În tenis, Nicholas David Ionel a fost eliminat în primul tur, la turneul ITF de la Cluj-Napoca.
Inter și Cristi Chivu au ajuns la Los Angeles pentru Campionatul Mondial al Cluburilor
Sursa video: SNTV
În fiecare dimineață, la prima oră, Eurosport.ro face o scurtă revistă a presei, pentru a vă oferi cele mai interesante și proaspete informații din sport.
1. Inter, doar o remiză la debutul lui Chivu pe bancă
Inter a remizat în această dimineață, cu scorul de 1-1, cu echipa mexicană Monterrey, într-un meci contând pentru prima etapă a grupelor Campionatului Mondial al Cluburilor.
La debutul lui Cristi Chivu pe banca milanezilor, Sergio Ramos a fost jucătorul care a deschis scorul, în minutul 25, învingându-l pe Yann Sommer cu o lovitură de cap după un corner executat de Oliver Torres.
Egalarea a venit cu câteva minute înainte de pauză. Carlos Augusto i-a pasat, în minutul 42, lui Lautaro Martinez, care a trimis apoi balonul în poartă din apropiere. Golul a fost validat după consultarea VAR.
Italienii au dominat partida la aproape toate categoriile, dar nu au mai reușit să înscrie, iar Monterrey a obținut un punct important. Totodată, la 39 de ani, Sergio Ramos a fost numit Omul meciului.
În urma acestei remize, Inter și Monterrey se află pe locurile 2 și 3 în clasamentul grupei E de la Mondialul Cluburilor, unde prima poziție este ocupată de River Plate, care a învins-o pe Urawa, scor 3-1.
În următoarea etapă, echipa lui Cristi Chivu va juca împotriva japonezilor, meciul fiind programat pe 21 iunie, de la ora 22:00 (ora României).
2. Mamelodi, victorie cu Ulsan HD
Noaptea trecută s-a disputat și meciul dintre Ulsan HD și Mamelodi Sundowns. Sun-africanii s-au impus cu 1-0 și sunt lideri în clasamentul grupei F după prima etapă, după ce Borussia Dortmund a obținut doar o remiză cu Fluminense, scor 0-0.
Cei de la Mamelodi ar fi putut să obțină o victorie mult mai clară, dar două dintre golurile marcate de Iqraam Rayners au fost anulate pentru henț, respectiv offside.
Singurul gol valabil, care i-a aparținut aceluiași atacant de 29 de ani, a fost înscris în minutul 36, când Rayners a primit o pasă bună în careu de la Lucas Ribeiro și a trimis un șut precis în colțul din stânga jos al porții.
În următoarea etapă din grupele Campionatului Mondial al Cluburilor, Mamelodi o va înfrunta pe Borussia Dortmund, pe 21 iunie, de la ora 19:00 (ora României).
3. Nicholas David Ionel, OUT în primul tur la Cluj-Napoca
Tenismanul Nicholas David Ionel, al doilea favorit, a fost învins neașteptat de Cezar Gabriel Papoe (17 ani), cu 6-2, 3-6, 6-2, marți, în prima rundă a turneului ITF de la Cluj-Napoca (M15), organizat de CS Winners Tennis Club și dotat cu premii totale de 15.000 de dolari.
Ionel, care a ajuns pe locul 351 în lume, după ce în 2023 se afla pe 184, a suferit a patra sa înfrângere consecutivă în circuit.
În schimb, principalul favorit al turneului, Cezar Crețu, s-a calificat în optimi, după 6-2, 6-4 cu elvețianul Luca Staeheli.
Patru români din cei 15 care au intrat pe tabloul principal de simplu s-au calificat în optimi: Cezar Crețu, Ștefan Adrian Andreescu (5), Rareș Teodor Pieleanu și Cezar Gabriel Papoe.
Rezultatele înregistrate marți:
simplu, turul I
Cezar Crețu (N.1) - Luca Staeheli (Elveția) 6-2, 6-4
Giuseppe La Vela (Italia) - Gabriele Crivellaro (Italia) 7-5, 6-1
Arturs Zagars (Letonia) - Andrei Dumitrescu 7-5, 6-2
Rareș Teodor Pieleanu - Mircea Mortasifu 6-2, 6-1
Ștefan Adrian Andreescu (N.5) - Matei Florin Breazu 6-1, 6-0
Cezar Gabriel Papoe - Nicholas David Ionel (N.2) 6-2, 3-6, 6-2
dublu, turul I
Enrico Baldisserri/Noah Perfetti (Italia/N.1) - Jack Karlsson Wistrand/Jonathan Mridha (Suedia) 6-2, 6-4
Samuil Konov (Bulgaria)/Ilia Snițari (R. Moldova) - Edison Ambarzumjan/Noah Thurner (Germania) 7-5, 2-6, 11-9
Oskar Grzegorzewski (Polonia)/Kiril Kivatțev (Rusia/N.4) - Alin Butnaru/Mircea Mortasifu 6-2, 6-3
Radu David Țurcanu (România)/Dmitry Kopilevich (Slovenia) - Gheorghe Claudiu Schinteie/Raghav Jaisinghani (India) 7-6 (7/3), 6-4 AGERPRES
Subiecte asemănătoare
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/09/image-b7f09e96-ffcf-4fbd-a1e7-86c9ef483b48-68-310-310.jpeg)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/103042.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4215.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/103117.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/103327.png)