Real Madrid are un sezon perfect până în acest moment. Echipa lui Ancelotti este lider în La Liga, este calificată în optimile Champions League, iar de curând a cucerit și primul trofeu al anului, impunându-se în Supercupa Spaniei.
Parcursul perfect de până acum a fost aproape să fie oprit în această seară, dar madrilenii au scos-o în cele din urmă la capăt. Realul a jucat în deplasare cu Elche, în 8-imile Cupei Regelui, competiție pe care gruparea de pe Bernabeu a ignorat-o în ultimii ani.
Ancelotti și-a menajat o bună parte dintre jucătorii importanți, iar acest lucru s-a văzut și pe teren. La finalul celor 90 de minute scorul a fost 0-0, astfel că s-a intrat în prelungiri. În minutul 102 Marcelo a fost eliminat, iar peste numai un minut Elche a deschis scorul prin Gonzalo Verdu, care a șutat perfect de la marginea careului.
Liga Campionilor UEFA
Mbappe a semnat prelungirea contractului cu PSG, iar jucătorii de la Real Madrid au răspuns
ACUM 5 ORE
Citește și:

Elche - Real Madrid 1-2 | Madrilenii, revenire de clasă în Cupa Regelui

Soarta echipei madrilene părea pecetluită, dar doi jucători ieșiți total din formă în ultima vreme au adus în cele din urmă victoria. Mai întâi Isco a egalat în minutul 108, deviind în poartă un șut al lui Dani Ceballos.
Cu 5 minute înainte de finalul prelungirilor a ieșit la rampă și Eden Hazard, care a luat o acțiune pe cont propriu și l-a executat pe portarul advers cu un șut din interiorul careului. Acesta a fost primul gol marcat de belgian în acest sezon. Ultima reușită a sa pentru Real data din mai 2021, când a înscris contra Sevillei.
Așadar, Real Madrid a evitat un eșec surprinzător și continuă să lupte pe toate fronturile în acest sezon. Cupa Regelui nu a fost niciodată competiția preferată a madrilenilor. Cu 19 astfel de trofee în palmares, gruparea de pe Bernabeu este în spatele marilor rivale Barcelona (31) și Atletico Madrid (23). Ultima dată când Real Madrid a câștigat Cupa Regelui a fost în 2014, după o finală câștigată cu 2-1 în fața Barcelonei.
Fotbal
Kylian Mbappe a anunțat decizia de a continua la PSG printr-un mesaj pe Whatsapp
ACUM 5 ORE
Ligue 1
Kylian Mbappe l-a sunat azi pe Florentino Perez pentru a-l anunța că rămâne la PSG
ACUM 20 ORE