Eurosport
Scene șocante în Copa Libertadores! Un fotbalist a fost lovit cu o piatră în plină figură
De
Publicat 05/04/2024 la 08:54 GMT+3
Partida dintre Rosario Central (Argentina) și Penarol Montevideo (Uruguay), din prim etapă a fazei gruplor din Copa Libertadores, s-a terminat cu incidente grave. Maxi Oliveira, fotbalistul oaspeților, a fost lovit cu o piatră în figură de fanii argentinieni, iar la vestiare și-a pierdut cunoștința pentru scurt timp.
Maxi Oliveira, lovit cu o piatră în față de către fanii lui Rosario Central
Credit imagine: Eurosport
Incidentele pe stadioane sunt mai prezente ca oriunde în America de Sud, chiar și la cel mai înalt nivel. Din păcate, un episod groaznic a avut loc la partida dintre Rosario Central și Penarol Montevideo, contând pentru prima etapă din faza grupelor Copei Libertadores, cea mai importantă competiție de pe continentul sud-american.
Gazdele s-au impus la limită, scor 1-0, grație reușitei semnate de Carlos Quintana în timpul adițional al primei reprize. La final, jucătorii oaspeților au mers să-și salute fanii care au făcut deplasare din Uruguay, dar au intrat în conflict cu suporterii argentinieni aflați în apropiere.
Maxi Oliveira, plin de sânge, după ce a fost lovit cu o piatră în figură de fanii lui Rosario Central
Conform presei din Argentina, fanii uruguayeni și-au provocat rivalii pe tot parcursul partidei, iar aceștia s-au răzbunat pe jucători. În tensiunea creată la marginea terenului, argentinienii au aruncat cu mai multe obiecte către grupul de jucători ai lui Penarol, iar o piatră l-a lovit în plină figură pe Maxi Oliveira.
Fundașul stânga de 32 de ani s-a prăbușit pe teren, dar s-a ridicat la scurt timp, însă imaginea oferită a fost teribilă. Uruguayanul avea fața plină de sânge și a fost ajutat de către coechipieri să se deplaseze la vestiare. Potrivit mai multor surse din presa sud-americană, preluate de Mundo Deportivo, Oliveira a leșinat la vestiare. Fotbalistul a fost transportat la un spital din oraș, iar starea sa e stabilă.
Rămâne totuși gestul regretabil al fanilor argentinieni, după un meci pe care echipa lor l-a câștigat. Cel mai probabil vor urma sancțiuni severe pentru cei de la Rosario Central, echipa riscând să joace cu tribunele goale restul meciurilor din această ediție a Copei Libertadores.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo