Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Inter, calificare în semifinalele Cupei Italiei după un succes la limită cu Atalanta

Eurosport
DeEurosport

Publicat 31/01/2023 la 23:56 GMT+2

Inter Milano s-a calificat marți seara în semifinalele Cupei Italiei, după ce a trecut la limită, scor 1-0, de Atalanta, într-un meci în care Matteo Darmian a fost singurul marcator.

Matteo Darmian esulta dopo il gol segnato durante Inter-Atalanta - Coppa Italia 2022-23

Credit imagine: Getty Images

Articol scris de Maria Olteanu
Inter Milano și Atalanta au deschis marți seara faza sferturilor de finală din Coppa Italia, competiție în care au mai rămas, printre altele, Fiorentina, AS Roma sau Juventus Torino.
Într-un derby 100% lombard, cele două formații s-au duelat pe stadionul Giuseppe Meazza cu gândul de a obține biletele pentru careul de ași al competiției.
Cele două formații se văzuseră ultima dată înaintea meciului de marți în runda a 15-a din Serie A, atunci când, la Bergamo, Inter a câștigat la capătul unui joc spectaculos cu 5 goluri.
Meciul din sferturile Cupei Italiei a început sub semnul echilibrului, cele două formații anihilându-se reciproc în primele secvențe de joc. Inter a părut însă echipa cu mai multă inițiativă, băieții lui Inzaghi ținând mingea în zona mediană, în așteptarea unei greșeli din partea adversarului.
Hakan Calhanoglu a fost aproape de deschiderea scorului în minutul 41 al meciului, însă șutul bombă expediat de la mare distanță a zguduit bara, fără modificări pe tabelă.
La vestiare s-a intrat la egalitate, scor alb, 0-0.
CITEȘTE ȘI:

Inter, calificare în semifinalele Cupei Italiei

În repriza secundă, Inter a reușit deschiderea de scor la puțin peste 10 minute de la întoarcerea de la vestiare. Matteo Darmian a putut să controleze o pasă primită de la Lautaro Martinez și a expediat balonul imparabil, pe jos, în colțul din dreapta al porții, pentru 1-0 în favoarea milanezilor.
Atalanta a încercat revenirea în joc, însă băieții lui Gasperini nu au mai punctat până la ultimul fluier, meciul terminându-se 1-0 în favoarea lui Inter, care avansează în careul de ași al competiției.
Programul meciurilor rămase din sferturile de finală ale Cupei Italiei:
  • Fiorentina - Torino, miercuri, ora 19:00
  • Roma - Cremonese, miercuri, ora 22:00
  • Juventus - Lazio, joi, ora 22:00

Inter - Atalanta | Echipele de start

  • Inter: (3-5-2): 24 Onana; 36 Darmian, 6 De Vrij, 15 Acerbi; 2 Dumfries, 23 Barella, 20 Calhanoglu, 22 Mkhitaryan, 8 Gosens; 90 Lukaku, 10 Lautaro. Rezerve: 1 Cordaz, 40 Botis, 5 Gagliardini, 9 Dzeko, 11 Correa, 12 Bellanova, 14 Asllani, 32 Dimarco, 33 D'Ambrosio, 45 Carboni, 46 Zanotti, 47 Fontanarosa, 95 Bastoni. Antrenor: Simone Inzaghi.
  • Atalanta: (3-4-2-1): 1 Musso; 2 Toloi, 19 Djimsiti, 42 Scalvini; 33 Hateboer, 15 De Roon, 7 Koopmeiners, 3 Maehle; 88 Pasalic, 10 Boga; 91 Zapata. Rezerve: 31 Rossi, 57 Sportiello, 5 Okoli, 9 Muriel, 11 Lookman, 13 Ederson, 17 Hojlund, 22 Ruggeri, 23 Vorlicky, 28 Demiral, 93 Soppy. Antrenor: Gian Piero Gasperini.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo