Eurosport
Inter, în finala Cupei Italiei pentru al doilea an consecutiv! Milanezii au eliminat-o pe Juventus
De
Publicat 26/04/2023 la 22:55 GMT+3
Inter e prima echipă calificată în finala Cupei Italiei. Milanezii i-au învins în această seară, pe teren propriu, pe cei de la Juventus, scor 1-0, după ce în tur rezultatul fusese 1-1.
Federico Dimarco festeggia con i compagni il gol in Inter-Juventus
Credit imagine: Eurosport
Inter a obținut în această seară calificarea în finala Cupei Italiei. Milanezii i-au învins în returul disputat pe teren propriu, cu scorul de 1-0, pe cei de la Juventus, calificându-se cu scorul general de 2-1, după remiza din tur (1-1).
Singurul gol din această seară i-a aparținut lui Federico Dimarco, care a primit în minutul 15 o pasă bună de la Nicolo Barella și a trimis un șut pe jos în mijlocul plasei.
Inter s-a calificat, astfel, pentru a doua oară consecutiv în finala Cupei Italiei, competiție pe care sezonul trecut a câștigat-o, pentru a opta dată în istorie, chiar în fața celor de la Juventus.
Echipa lui Simone Inzaghi își va afla adversara joi seară, după returul dintre Fiorentina și Cremonese. În tur, echipa lui Vlad Chiricheș a fost învinsă cu 0-2.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo