Eurosport
Inter, în sferturile Cupei Italiei după o victorie în prelungiri cu Parma! Man a ieșit accidentat
De
Publicat 10/01/2023 la 23:34 GMT+2
Inter s-a calificat în această seară în sferturile de finală ale Cupei Italiei, după ce a reușit să o învingă pe Parma, scor 2-1, după prelungiri. Dennis Man, titular, s-a accidentat după doar 24 de minute și a fost schimbat.
Inter - Parma
Credit imagine: Getty Images
Inter a obținut în această seară calificarea în sferturile de finală ale Cupei Italiei, după ce a învins-o pe Parma, echipă din Serie B, după prelungiri, cu scorul de 2-1.
Deși milanezii au plecat din postura de mari favoriți și au controlat meciul la aproape toate capitolele, având de pildă o posesie de 72%, au fost foarte aproape de a fi eliminați.
Parma a deschis scorul în minutul 38 prin Juric. Acesta a primit o pasă foarte bună de la Sohm și a trimis un șut excelent la vinclu, reușind să-l învingă pe Onana.
Echipa lui Fabio Pecchia a avut calificarea în mâini până în minutul 88, când Lautaro Martinez a restabilit egalitatea. Argentinianul a preluat un balon respins scurt și a șutat de la marginea careului, fără a-i da vreo șansă lui Buffon să se opună golului.
Meciul a ajuns în prelungiri, unde Inter a dat lovitura în minutul 110, grație golului marcat de Acerbi, care a înscris cu capul, reușind să pună punct partidei înainte de loviturile de la 11 metri.
În următoarea etapă a Coppei Italia, Inter va da peste învingătoarea din duelul Atalanta - Spezia, care este programat pe 19 ianuarie.
Citește și:
Dennis Man s-a accidentat în meciul cu Inter
Dennis Man a fost titular în echipa lui Fabio Pecchia, dar fostul fotbalist al celor de la FCSB nu a rezistat pe teren nici măcar 30 de minute.
Atacantul de 24 de ani s-a accidentat în minutul 24, acuzând dureri la coapsa dreaptă. Românul nu a putut continua și a fost înlocuit cu Stanko Juric, cel care a reușit să și deschidă scorul după mai puțin de 15 minute.
Conform primelor informații din presa italiană, accidentarea lui Man nu este gravă, astfel că fotbalistul nu ar trebui să lipsească foarte mult de pe teren.
Următorul meci al Parmei este programat sâmbătă, 14 ianuarie, de la ora 15:00, în deplasare pe terenul celor de la Bari, partidă contând pentru a 20-a etapă din Serie B.
/origin-imgresizer.eurosport.com/2023/01/09/3521488-71776928-2560-1440.png)
Spectacolul de la Australian Open se vede în direct pe Eurosport în perioada 16-29 ianuarie
Sursa video: Eurosport
Australian Open se vede în perioada 16 - 29 ianuarie 2023 în direct pe canalele Eurosport, dar și pe aplicația Eurosport, care poate fi descărcată din App Store sau Magazin Play.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo