Napoli, OUT din Cupă: Chivu vs Fabregas, în semifinale. Conte le-a arătat 2 degete jurnaliştilor italieni

Napoli, campioana Italiei, a fost eliminată din sferturile Cupei, la penaltyuri, de către revelaţia actualei stagiuni, Como. Formaţia lui Fabregas va întâlni Interul lui Chivu, în semifinale, în timp ce poziţia lui Conte e tot mai precară pe banca tehnică a formației de lângă Vezuviu.

Lobotka si dispera per il rigore sbagliato in Napoli-Como - Coppa Italia 2025/2026

Credit imagine: Getty Images

Eliminată din Champions League şi doar cu şanse teoretice la titlu, Napoli făcuse din Coppa Italia un obiectiv important, menit să salveze sezonul. Unul pe care mulţi îl anticipau ca fiind cenuşiu, având în vedere "tradiţia": Conte a produs în cariera sa un fotbal de mare calitate imediat ce a preluat o echipă, dar, de obicei, a doua stagiune a fost un fiasco.
Şi lucrurile nu stau diferit nici la clubul din sudul Italiei, cu mențiunea că Napoli are şi scuza accidentărilor numeroase pe care le-a avut în acest sezon. Aseară, campioana din Serie A nu s-a putut baza pe destui jucători de prim plan, iar asta s-a văzut rapid, Como intrând în avantaj graţie reuşitei lui Baturina (minutul 39).
Gazdele au arătat reacţie imediat după pauză, când Vergara, cel mai în formă jucător al lui Napoli, a readus egalitatea pe tabela de marcaj. Până la final nu s-a mai înscris, astfel că formaţia calificată în "careul de aşi" s-a stabilit la loviturile de departajare. Acolo, Lukaku, intrat în utlimul sfert de oră în locul lui Hojlund, a ratat, iar Lobotka l-a "imitat", în timp ce pentru Como singurul care nu l-a învins pe Milinkovic-Savic a fost Perrone.
Trupa lui Fabregas va juca prima sa semifinală de Cupă din 1985-1986 până în prezent, iar acolo misiunea va fi una şi mai dificilă: în faţa tehnicianului spaniol va fi Chivu şi Interul său care ocupă poziţia de lider în Serie A (disputa se va juca tur-retur, prima manşă urmând să aibă loc la început de martie).

Conte, discurs marcă înregistrată după eliminarea lui Napoli din Coppa Italia

Cum era de aşteptat, la finalul întâlnirii de aseară, Conte, un tehnician extrem de vulcanic, a avut un discurs agresiv, prin care a încercat să mascheze o nouă contra-performanţă a lui Napoli.
"La fiecare conferință de presă voi începe prin a vă arăta două degete, numărul de trofee pe care le-am câștigat, apoi voi enumera cine a câștigat 0 trofee", a spus italianul în stilu-i caracteristic.
După ce s-a mai liniştit, Conte a pus eliminarea pe seama absenţelor şi a faptului că adversara a avut la dispoziţie mai mult timp să pregătească partida, declinându-şi orice responsabilitate pentru stagiunea devenită un fiasco.
"Credit jucătorilor, nu a fost ușor împotriva acestei echipe Como, care era la capacitate maximă și venea după zece zile de pauză. Am jucat acum trei zile cu un om în minus și nu l-am avut pe McTominay. Acești jucători merită laude, nu pot spune niciun cuvânt rău despre ei. Ne depășim potențialul. Avem puține resurse, resurse care nu au nicio legătură cu ambițiile pe care ar fi trebuit să le avem. Jucătorii fac lucruri remarcabile.
Astăzi, la penalty-uri, am fi putut trece mai departe. Este frustrant pentru că încerci să construiești un sezon în care ai vrea să faci mai mult. Cu actualul lot, orice echipă s-ar chinui, orice antrenor s-ar chinui. Felicitări fanilor care continuă să aprecieze angajamentul nostru. Astăzi am jucat un meci grozav împotriva unui Como aflat la capacitate maximă și, în ciuda tuturor dificultăților, am reușit să ne apropiem de calificare", a mai spus tehnicianul italian pentru Sport Mediaset.
Eliminată şi din Champions League, Napoli se va concentra pe final de sezon pe campionat, unde riscă să piardă un loc de UCL. Trupa de lângă Vezuviu e în prezent pe 3, la 9 puncte de liderul Inter, dar Juventus şi Roma îi "suflă în ceafă".
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo