Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Cristi Ganea, mutare importantă în carieră! Fundașul semnează cu o fostă finalistă de Cupa Campionilor

Irina Aldea

Publicat 12/06/2022 la 11:29 GMT+3

Cristi Ganea, fostul jucător al celor de la Viitorul Constanța și Athletic Bilbao, va face un pas important în carieră și va semna cu câștigătoarea Cupei Greciei, Panathinaikos Atena.

Cristi Ganea

Credit imagine: Getty Images

Cristi Ganea, fostul fundaș al celor de la FC Viitorul și Athletic Bilbao, este ca și transferat la Panathinaikos Atena, după cum anunță gazzetta.gr.Fotbalistul în vârstă de 30 de ani, care este legitimat în prezent la Aris Salonic, le-a stârnit interesul celor de la Panathinaikos, care sunt foarte aproape de realizarea mutării.
Contractul lui Ganea cu Aris se încheie la finalul acestei stagiuni, astfel că el s-ar putea transfera din postura de jucător liber de contract la Atena.Mai multe surse din presa elenă transmis azi că Panathinaikos, fostă finalistă de Cupa Campionilor Europeni în 1971, are acord total cu fundașul român și e vorba de doar câteva ore rămase până la oficializarea transferului.
CITEȘTE ȘI:

Cristi Ganea, transfer important la 30 de ani. Rămâne în campionatul Greciei

Gruparea elenă caută să bifeze al doilea transfer al anului. Panathinaikos a încheiat sezonul pe poziția a cincea în clasamentul primei ligi din Grecia, având 42 de puncte, cu trei mai puțin decât echipa pentru care Ganea a jucat până acum Aris Thessaloniki: "După prelungirea contractului lui Juankar, 'verzii' și-au dorit o altă opțiune e bază pentru banda stângă, iar Ganea a fost alesul lui Ivan Jovanovic. Calitățile sale se potrivesc cu modul în care antrenorul sârb își dorește ca apărătorii din bandă să joace", scrie gazzetta.gr.
În trecut, Cristi Ganea, care are o cotă de piață de 700.000 de euro potrivit site-ului transfermarkt.com, a fost dorit și de Legia Varșovia.De-a lungul carierei, Cristi Ganea a mai evoluat pentru Universitatea Craiova, FC Brașov, CD Numancia și Athletic Bilbao. Pentru aceștia din urmă, românul a avut două apariții, anul trecut explicând într-un interviu de ce nu a reușit să se impună în echipa care plătise pentru el un milion de euro.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo