Încă un "tricolor", aproape de un transfer important după EURO! Clubul care oferă 2,5 milioane pentru el

Bogdan Racovițan este unul dintre jucătorii din naționala României care și-ar putea schimba echipa în această vară. Fotbalistul de 24 de ani este dorit în Grecia, la Panathinaikos, formație care e dispusă să achite o sumă importantă de bani în schimbul lui.

Romania

Credit imagine: Getty Images

Bogdan Racovițan este unul dintre fotbaliștii români care ar putea, după EURO 2024, să fie protagonistul unui transfer important. Deși nu a prins foarte multe minute la turneul final, fundașul le-a atras atenția celor de la Panathinaikos.
Conform GSP, grecii sunt interesați de românul de 24 de ani, pentru care au pregătit o ofertă importantă. Oficialii echipei care a terminat pe locul 4 în campionatul Greciei în sezonul 2023/24 sunt dispuși să achite 2,5 milioane de euro în schimbul lui Racovițan.
Principala calitate prin care fundașul legitimat la Rakow s-a remarcat este viteza, potrivit sursei citate șefii lui Panathinaikos căutând un apărător rapid. În sezonul precedent Racovițan a atins o viteză maximă de 36 de km/h.
Grecii i-au pregătit și românului un contract deloc de ignorat. Îl așteaptă pe fundaș cu un salariu cuprins între 600.000 și 700.000 de euro.

Racovițan, dorit de Panathinaikos pentru o sumă importantă

Pentru ca mutarea să se realizeze, oficialii lui Panathinaikos trebuie să ajungă la un acord cu cei de la Rakow, club cu care Racovițan mai are contract până în vara anului viitor.
Oferta venită din partea grecilor s-ar putea dovedi atractivă pentru polonezi, care au plătit doar 600.000 de euro în schimbul românului, la începutul anului 2022, atunci când l-au transferat de la FC Botoșani.
Fundașul de 24 de ani, care are o cotă de piață de 1,8 milioane de euro, a cucerit 3 trofee în tricoul lui Rakow, pentru care a evoluat în 67 de partide, reușind 5 goluri și două pase decisive.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo