Cum a reacționat Gazetta dello Sport după decesul lui Helmut Duckadam: "Adio"

Presa din Italia a reacționat în urma trecerii în neființă a lui Helmut Duckadam. Jurnaliștii de la Gazzetta dello Sport și-au amintit de seara magică pe care acesta a avut-o la Sevilla, luându-și "adio" de la legendarul portar român.

Helmut Duckadam

Credit imagine: Getty Images

Helmut Duckadam a încetat din viață luni, 2 decembrie, în jurul orei 11, la Spitalul Militar din București. Acesta a fost internat în spital joi, după ce a acuzat dureri puternice de spate și a chemat ambulanța. Decesul fostul portar de legendă a stelei a provocat un "cutremur" în lumea fotbalului mondial.
Gazzetta dello Sport este una dintre primele publicații din vest care și-au luat rămas bun de la cel care a fost supranumit "eroul de la Sevilla": "Portarul român a neutralizat 4 penalty-uri din patru bătute de Barcelona, în finala din 1986. El suferise mai multe intervenţii chirurgicale şi a recunoscut că lua 18-20 de medicamente pe zi
Fotbalul Este în doliu, după ce fostul portar român Helmut Duckadam a încetat din viață astăzi, la 65 de ani. Principala amintire despre acesta este legată de finala Cupei Campionilor Europeni din 1986. A reușit să apere toate cele 4 penalty-uri ale jucătorilor Barcelonei aducând triumful echipei sale și ajungând în 'Cartea Recordurilor'", au scris cei de la Gazzetta dello Sport.
Citește și:

Moment de regulegere în memoria inegalabilului Helmut Duckadam

Federaţia Română de Fotbal a anunţat, luni, într-un comunicat de presă publicat pe site-ul său oficial, că înaintea partidelor de fotbal organizate de FRF şi LPF se va ţine un moment de reculegere în memoria lui Helmut Duckadam.
"Federaţia Română de Fotbal anunţă organizarea unui moment de reculegere în memoria legendarului portar Helmut Duckadam, care a încetat din viaţă azi, 2 decembrie, la vârsta de 65 de ani. Momentul de reculegere se va ţine înaintea partidelor din această etapă şi următoarea, în cadrul tuturor competiţiilor organizate de FRF, Cupa României, Liga 2, Liga 3, la meciurile echipelor naţionale feminine de senioare şi Under-19, precum şi în partidele din Superliga României. Helmut Duckadam, supranumit 'Eroul de la Sevilla' pentru performanţa istorică din finala Cupei Campionilor Europeni din 1986, rămâne o figură iconică a sportului românesc, iar amintirea sa va dăinui în inimile iubitorilor de fotbal. Federaţia Română de Fotbal transmite condoleanţe familiei şi celor apropiaţi. Dumnezeu să îl odihnească!", se menţionează pe site-ul citat.
Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a declarat că fotbalul românesc a pierdut o legendă şi un model.
"Astăzi, fotbalul românesc a pierdut o legendă, iar noi, toţi cei care iubim acest sport, am pierdut un model. Helmut Duckadam nu a fost doar un portar excepţional, ci un simbol al imposibilului transformat în realitate. Prin prestaţia sa eroică de la Sevilla, a înscris România pe harta fotbalului mondial. Gândurile noastre se îndreaptă către familia sa şi către cei care l-au iubit şi respectat. Dumnezeu să-l odihnească în pace", a spus Burleanu în mesajul său.
Fostul mare portar român Helmut Duckadam a încetat din viaţă luni dimineaţa, la Spitalul Militar din Capitală, la vârsta de 65 de ani. Duckadam fusese operat pe cord deschis în septembrie.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo