Eurosport
Balul a ajuns la sfârșit! Argentina - Franța, marea finală a Campionatului Mondial 2022
De
Publicat 14/12/2022 la 23:40 GMT+2
Campionatul Mondial din Qatar este aproape să își scrie povestea din acest an, două meciuri despărțindu-ne până vom afla marea câștigătoare din Qatar, dar și țările care pleacă cu medalii la gât. Sâmbătă și duminică se vor consuma ultimele episoade ale acestei ediții, iar toți ochii sunt îndreptați spre marea finală Argentina - Franța.
Lionel Messi și Kylian Mbappe, în finala Cupei Mondiale. Sursa foto: ESPN
Credit imagine: Twitter
Articol scris de Maria Olteanu
Am intrat în linie dreaptă pentru cel mai așteptat moment al Campionatului Mondial, marea finală programată pe 18 decembrie, de la ora 17:00.
Marți și miercuri s-au jucat partidele din penultimul act al competiției, în urma cărora am aflat formațiile care se vor duela în finală, dar și cele două echipe care vor lupta pentru a pleca cu o medalie de bronz la gât după turneul din acest an.
În prima semifinală, Argentina nu a avut emoții cu vicecampioana în exercițiu, Croația, pe care a învins-o cu 3-0, într-un nou meci în care Messi a strălucit.
Cu biletele de finală în buzunar, sud-americanii și-au așteptat adversara din duelul Franța - Maroc, partidă mult mai încinsă decât prima semifinală jucată.
Franța și-a respectat blazonul și nu a mai lăsat loc de surprize, cu două goluri calificându-se în finala Cupei Mondiale, într-un duel de vis care îi va aduce față în față pe Leo Messi și Kylian Mbappe, o confruntare între experiența veteranului Argentinei și entuziasmul tinereții francezului.
CITEȘTE ȘI:
Argentina - Franța, marea finală a Campionatului Mondial 2022
Argentina și Franța sunt echipele care vor juca cu trofeul pe masă duminică seara, de la ora 17:00, ambele cu gândul la cele mai strălucitoare medalii.
Întâlnirea dintre cele două combatante va fi cea de-a 13-a din istorie și a patra de la Campionatul Mondial.
Argentinienii nu concep să rateze meciul decisiv, cu atât mai mult cu cât pentru Leo Messi va fi ultima sa partidă la cea mai importantă competiție fotbalistică a lumii.
De partea cealaltă, francezii își vor apăra cu toate forțele trofeul cucerit în urmă cu 4 ani, în 2018, în Rusia, cu gândul de a menține supremația la nivel mondial.
În întâlnirile directe de până acum, cifrele sunt de partea Franței, care a câștigat de șase ori. Argentina are și ea trei izbânde, iar alte trei meciuri s-au încheiat la egalitate.
Ultimul meci direct datează din 2018, de la precedenta ediție a Mondialului, atunci când Franța s-a impus cu 4-3 în fața Argentinei.
Casele de pariuri consideră că Franța are prima șansă la trofeu, dar Argentina nu este departe, diferențele dintre cele două finaliste fiind foarte mici.
Campioana mondială în exercițiu are cote cuprinse între 1,80 și 1,93, în timp ce Argentina are cote cuprinse între 1,89 si 1,95.
Pentru bronzul mondial se vor lupta Croația și Maroc, sâmbătă după-amiază, de la ora 17:00.
PROGRAMUL CELOR DOUĂ FINALE DE LA CUPA MONDIALĂ
Sâmbătă, 17 decembrie
Duminică, 18 decembrie
Finala dintre Argentina și Franța, de la Campionatul Mondial din Qatar 2022, este programată duminică, 18 decembrie, de la ora 17:00. Meciul va fi transmis în format LIVE TEXT pe Eurosport.ro și aplicația Eurosport, care poate fi descărcată din App Store și Magazin Play.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo