Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Căpitanul SUA, tras la răspundere pentru primul gol al Olandei! Americanii au părăsit Cupa Mondială

Eurosport
DeEurosport

Publicat 03/12/2022 la 19:58 GMT+2

Campionatul Mondial 2022 | Națioanal SUA a părăsit turneul final din Qatar în faza optimilor, după înfrângerea cu 3-1 în fața Olandei. Tyler Adams, căpitanul americanilor a greșit la primul gol încasat de echipa sa, oferindu-i un spațiu uriaș de pătrundere lui Depay.

Depay esulta per il gol in Olanda-Stati Uniti - Mondiali 2022

Credit imagine: Getty Images

Articol scris de Dani Morar
Olanda este prima sfertfinalistă de la Campionatul Mondial din Qatar, după victoria cu 3-1 în fața naționalei din SUA. Memphis Depay a profitat de un spațiu liber în apărarea adversă și a deschis scorul în minutul 10. Tyler Adams, căpitanul americanilor, este cel care a greșit la faza golului și le-a permis adversarilor să deschidă scorul.
Clint Dempsey, fostul fotbalist reprezentatit al Statelor Unite, nu l-a menajat pe actualul căpitan și l-a tras la răspundere pentru greșeala comisă. Fostul mijlocaș de la Fulham și Tottenham este conștient că o asemenea eroare este taxată imediat la un astfel de nivel, iar Adams va privi cu greu reluările când va vedea ce a făcut.
"O să fie greu pentru Tyler Adams să se uite la acea fază. Memphis i-a luat fața și a înscris. Nu e deloc plăcut să vezi asta. Este o fază nefericită pentru Tyler. A făcut o singură greșeală pe parcursul turneului, dar aceasta a fost taxată și a fost pedepsit", a spus Clint Dempsey referitor la primul gol al Olandei, potrivit Daily Mail.
La acea fază, Denzel Dumfries a avut o pătrundere în forță pe partea dreaptă a atacului olandez și a văzut un spațiu lăsat liber, chiar în zona careului de 16 metri. Jucătorul de bandă nu a stat pe gânduri și a pasat pe acel spațiu, Depay fiind cel care a venit fără marcaj și a înscris dintr-o bucată, înscriind după o succesiune de 20 de pase.
Citește și:

Louis Van Gaal crede că Olanda nu are șanse la Cupa Mondială cu jocul prestat în fața SUA

Louis Van Gaal a fost mulțumit de scorul înregistrat pe tabelă, însă s-a enervat după ce elevii săi au avut dificultăți în a ține de minge. Selecționerul "portocalei mecanice" și-a criticat jucătorii, în ciuda partidei câștigate la 2 goluri diferență.
"Apreciez că am marcat 3 goluri fantastice. Este incredibil cum s-au găsit între ei jucătorii din benzi. Nu excelăm încă la capitolul posesie. Trebuie să ne descurcăm mai bine pe etern atunci când avem mingea. Dacă m-ar fi întrebat cineva înaintea meciului cine va câștiga spuneam că noi. Planul ne-a ieșit, dar sunt nemulțumit pentru că am pierdut prea ușor mingea.
Dacă vom continua să jucăm așa, nu putem să ajungem campioni mondiali, acesta fiind obiectivul nostru. Suntem în sferturi, asta este important. Avem o zi în plus de odihnă. Le voi da jucătorilor o zi liberă să petreacă alături de familiile lor pentru că de mine s-au săturat (n.r. râde)", a spus selecționerul Olandei după meci.
Gregg Belhater s-a rezumat la a-și felicita jucătorii pentru parcursul foarte bun din ultimii 3 ani și jumătate, asigurându-i că este mândru de ei.
"Am încercat, dar din păcate nu ne-a ieșit. Este special cum am reușit să creștem împreună în ultimii 3 ani și jumătate. Sunt foarte mândru băieții mei, dar atât s-a putut în această seară", a spus Gregg Belhater după înfrângerea cu Olanda.
Campionatul Mondial din Qatar se desfășoară în perioada 20 noiembrie – 18 decembrie, iar toate informațiile despre cel mai important eveniment al finalului de an le puteți găsi pe Eurosport.ro și aplicația Eurosport, care poate fi descărcată din App Store sau Magazin Play.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo