Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Ce s-a întâmplat, de fapt, la golul anulat Ecuadorului. Cum a interpretat VAR faza care a stârnit o controversă uriaşă

Cristian Mihală

Actualizat 20/11/2022 la 18:50 GMT+2

Naţionala statului Ecuador a fost privată de un gol ce a părut valabil, în minutul 3 al disputei cu reprezentanta gazdă a Mondialului, Qatar.

Offside

Credit imagine: Eurosport

180 de secunde au trecut din Cupa Mondială 2022 înainte de prima mare controversă. La o lovitură liberă a Ecuadorului din apropierea mijlocului terenului, mingea a fost trimisă în careu, moment în care goalkeeperul din Qatar, Al Sheeb, s-a jenat reciproc cu un fundaş al echipei sale. Mingea a ajuns la Torres, al cărui voleu a ajuns la Enner Valencia, acesta având de îndeplinit o simplă formalitate.

Cum a interpretat VAR-ul golul anulat din Qatar - Ecuador

VAR-ul a intervenit şi, după câteva zeci de secunde, a întors decizia arbitrului de centru, Orsato. Pe grafică a apărut offside, dar există o mare problemă. Senzorul din minge a sesizat că în momentul în care jucătorul ecuadorian atinge mingea între Enner Valencia şi poartă mai era doar un jucător advers (portarul era ieşit). Discuţia e legată însă de faptul că mingea nu a ajuns la Enner Valencia acum, balonul ricoşând mai întâi în sus, din cauza coliziunii. Ca atare, ea a fost centrată după abia câteva secunde către vârful Ecuadorului, care doar în faza iniţială se afla în poziţie în afară de joc.
Pe contul de Twitter, cei de la FIFA s-au mărginit să dea o informaţie extrem de seacă: "Nu este gol. Reuşita cu capul e anulată după ce VAR-ul a intervenit".
Valencia a deschis totuşi scorul în minutul 16, din penalty, după ce tot el fusese faultat de portarul Saad Alsheeb. Atacantul lui Fenerbahce, fost jucător al echipelor West Ham şi Everton, a ajuns la 37 de goluri marcate pentru naţionala ţării sale, pentru că a reuşit dubla, după jumătate de oră.
Campionatul Mondial din Qatar se desfășoară în perioada 20 noiembrie – 18 decembrie, iar toate informațiile despre cel mai important eveniment al finalului de an le puteți găsi pe Eurosport.ro și aplicația Eurosport, care poate fi descărcată din App Store sau Magazin Play.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo