Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Decizie stranie a organizatorilor din Qatar! S-a întâmplat la primele 5 meciuri ale Cupei Mondiale

Nicu Savin

Publicat 22/11/2022 la 19:21 GMT+2

Campionatul Mondial din Qatar a început cu multe semne de întrebare privind capacitatea organizatorilor de a face totul ca la carte. O decizie ciudată a fost punctul comun al primelor 5 partide ale turneului final și anume aceea de a anunța un număr mai mare de fani prezenți la meci decât capacitatea stadioanelor. Asta și în condițiile în care s-a văzut că au existat multe locuri goale în tribune.

AL KHOR, QATAR - NOVEMBER 20: Fans watch on during the FIFA World Cup Qatar 2022 Group A match between Qatar and Ecuador at Al Bayt Stadium on November 20, 2022 in Al Khor, Qatar. (Photo by Alex Livesey - Danehouse/Getty Images)

Credit imagine: Getty Images

Campionatul Mondial din Qatar este unul aparte din toate punctele de vedere. Locul și perioada organizării sunt inedite, iar problemele și controversele se țin lanț de la startul turneului final. Partida dintre Senegal și Olanda a oferit cea mai bună dovadă că organizatorii au fost luați prin surprindere de unele aspecte, iar o defecțiune la sistemul de verificare al bileteler a creat un haos la porțile stadionului.
De asemenea, în primele 3 zile ale competiției s-a putut observa că asistența a fost mult sub așteptări. Nici măcar la meciul de deschidere, în care țara gazdă a întâlnit Ecuadorul, stadionul nu a fost plin până la final, fanii părăsind arena cu mult timp înaintea ultimului fluier, dezamăgiți probabil de prestația sub așteptări a favoriților.
La celelalte partide, pe transmisiunile TV s-au văzut multe locuri goale în tribune, dar acest lucru nu reiese și din anunțurile oficiale în ceea ce privește asistența. La fiecare din primele 5 meciuri, crainicii stadioanelor au anunțat prezența unui număr de fani mai mare decât capacitatea arenelor, o decizie extrem de ciudată.

Organizatorii Mondialului din Qatar "inventează" o asistență imposibilă

Partida dintre Argentina și Arabia Saudită, terminată cu o mare surpriză, a oferit o nouă dovadă în acest sens. Duelul a avut loc pe Lusail Iconic Stadium, cel mai mare dintre toate stadioanele care găzduiesc meciuri la turneul final. Deși are o capacitate de 80.000 de locuri, crainicul a anunțat spre finalul meciului că au fost prezenți în tribune 88.012 fani.
La fel s-a întâmplat și la primele 4 meciuri de la Mondial, unde numărul de spectatori a fost "umflat" inexplicabil de către organizatori.
  • Qatar - Ecuador - 67.372 de fani (capacitatea stadionului: 60.000 de locuri)
  • Anglia - Iran - 45.334 fani (capacitatea stadionului - 40.000 de locuri)
  • Olanda - Senegal - 41.721 fani (capacitatea stadionului - 40.000 de locuri)
  • Țara Galilor - SUA - 43.418 fani (capacitatea stadionului - 40.000 de locuri)
  • Argentina - Arabia Saudită - 88.012 fani (capacitatea stadionului - 80.000 de locuri)
Campionatul Mondial din Qatar se desfășoară în perioada 20 noiembrie – 18 decembrie, iar toate informațiile despre cel mai important eveniment al finalului de an le puteți găsi pe Eurosport.ro și aplicația Eurosport, care poate fi descărcată din App Store sau Magazin Play.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo