Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Multe grupe de la Mondial se anunță foarte echilibrate! Criteriile de departajare la egalitate

Nicu Savin

Actualizat 26/11/2022 la 18:04 GMT+2

Cupa Mondială din Qatar a intrat deja în etapa a 2-a a fazei grupelor, iar multe dintre ele se anunță deja extrem de echilibrate. În caz de egalitate de puncte, FIFA a impus 7 criterii de departajare, primul fiind golaverajul, iar ultimul tragerea la sorți.

An inflatable FIFA World Cup trophy during the FIFA World Cup Qatar 2022 Group C match between Argentina and Saudi Arabia

Credit imagine: Getty Images

Cupa Mondială din Qatar a început de o săptămână, iar suspansul crește de la o zi la alta în privința echipelor care vor juca în fazele eliminatorii. Unele dintre grupe se anunță extrem de echilibrate, astfel că există premisele ca echipele să termine la egalitate de puncte, caz în care departajarea se va face după criteriile anunțate de FIFA cu mult timp în urmă.
Primul astfel de criteriu este golaverajul, astfel că fiecare gol marcat sau primit poate avea o importanță majoră. Dacă diferența de goluri a echipelor aflate la egalitate va fi identică, numărul de goluri marcate va fi cel care va face diferența. Meciul direct este abia al 3-lea criteriu de departajare, iar situația se complică serios dacă e egalitate și acolo. În total, există 7 criterii în regulament, ultimul fiind tragerea la sorți.
Cele 7 criterii de departajare între echipele care termină la egalitate de puncte:
  • 1.Golaverajul după cele 3 meciuri din grupă (diferența dintre goluri marcate și goluri primite)
  • 2.Numărul de goluri marcate în toate meciurile din grupă
  • 3.Rezultatul din meciul direct
  • 4.Golaverajul în meciurile dintre echipele aflate la egalitate (în caz că există 3 echipe cu același număr de puncte la final și au adunat același număr de puncte în duelurile dintre ele)
  • 5.Numărul de goluri marcate în meciurile dintre echipele aflate la egalitate (în caz că există 3 echipe cu același număr de puncte la final, au adunat același număr de puncte în duelurile dintre ele și golaverajul este identic)
  • 6.Criteriul fair-play, în funcție de numărul de cartonașe primite în partidele din grupă. Echipele cu cele mai puține puncte acumulate vor fi în față (cartonaș galben - un punct, cartonaș roșu după două cartonașe galbene - 2 puncte, cartonaș roșu direct - 4 puncte, cartonaș galben urmat de un cartonaș roșu direct - 5 puncte)
  • 7.Tragerea la sorți
La ediția de acum 4 ani, din Rusia, a existat un caz special, ajungându-se până la al 6-lea criteriu de deparatajare. Japonia a avansat în optimi în dauna Senegalului pentru că a primit mai puține cartonașe galbene pe parcrusul celor 3 meciuri din grupă.

Cupa Mondială Qatar 2022 | O singură echipă este out din competiție

Până în prezent, se știu foarte puține lucuri despre cum va arăta tabloul competiției în fazele eliminatorii. În grupele A și B s-au jucat deja partidele din etapa a 2-a, dar nicio echipă nu are garantată prezența în optimi. Există o sigură certitudine, aceea că reprezentativa Qatarului este eliminată, după ce a devenit prima echipă gazdă care a pierdut primele două partide la un turneu final.
În Grupa A vom avea parte de un meci cu calificarea pe masă, cel dintre Senegal și Ecuador. Sud-americanii au și varianta egalului. Există o șansă ca Senegalul să se califice și cu o remiză, dar ar trebui ca Olanda să piardă la minim două goluri diferență cu Qatar, un lucru aproape imposibil.
Argentina ar putea deveni a 2-a echipă eliminată matematic, în caz că va pierde în această seară contra Mexicului. Dacă Messi & Co vor câștiga sau se va termina egal, situația în grupă devine una foarte echilibrată, iar calificatele se vor decide după ultimele două meciuri: Argentina - Polonia și Mexic - Arabia Saudită.
Franța ar putea deveni prima echipă sigură de locul în optimi, dacă va învinge Danemarca în această seară. Orice alt rezultat amână deznodământul pentru ultima etapă și în această grupă.
Campionatul Mondial din Qatar se desfășoară în perioada 20 noiembrie – 18 decembrie, iar toate informațiile despre cel mai important eveniment al finalului de an le puteți găsi pe Eurosport.ro și aplicația Eurosport, care poate fi descărcată din App Store sau Magazin Play.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo